Ministerul Finanțelor a publicat spre consultare publică proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului de implementare a Programului de stat „Prima casă”.
Acest proiect a fost elaborat în temeiul Legii nr.293 din 21 decembrie 2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat “Prima casă”, care prevede că în termen de 2 luni de la publicarea respective Legi, Ministerul Finanțelor va aduce actele sale normative în concordanță cu Lege, va elabora și va aproba regulamentele și alte acte normative necesare.
Proiectul de hotărâre reglementează criteriile de admitere a băncilor în cadrul Programului, condițiile de acordare a creditului de către bancă, cele de acordare și executare a garanției de stat, precum și cele de valorificare a locuinței ipotecate. De asemenea, acest proiect de hotărâre stabilește marja maximă a dobânzii, care poate fi aplicată de către bănci la acordarea creditelor în cadrul Programului pe parcursul anului 2018.
Vezi spotul video al Programului de stat „Prima casă”
Cheltuielile, ce pot apărea ca urmare a implementării acestui proiect, constă în eventuala achitare a mijloacelor financiare de la bugetul de stat ca urmare a activării garanțiilor de stat eliberate. Totodată, se preconizează ca aceste mijloace bănești să fie recuperate din contul locuinței ipotecate, iar în caz de insuficiență – de către Ministerul Finanțelor printr-o decizie, care va constitui document executoriu.
Proiectul a fost remis spre avizare autorităților și instituțiilor interesate, precum şi se va prezenta pentru a fi supus expertizei juridice și anticorupţie.