Ce ar trebui să știi înainte de începerea ședinței de tranzacționare la Bursa de Valori București

Bursa de Valori București

Creșterile de două cifre revin în piață pe măsură ce investitorii își recâștigă optimismul datorită situației macroeconomice, nivelului dividendelor și rezultatelor financiare pozitive anunțate de companii. Doi dintre cei mai importanți indici ai Bursei de Valori București (BVB) au crescut cu 13,4% în 8 săptămâni. Indicele BET, care include cele mai lichide 10 acțiuni ale companiilor listate pe bursa românească, a închis ședința de miercuri, la 8.035 puncte, cel mai înalt nivel înregistrat după 20 ianuarie 2008.

„Ca urmare a modernizării continue a pieței de capital, a deschiderii tot mai mari către fluxurile internaționale de capital, a creșterii atractivității pentru investitorii locali, România părăsește teritoriul evaluărilor scăzute și al activității reduse de tranzacționare,” a spus Ludwik Sobolewski, CEO al BVB.



Ceilalți indici ai bursei, BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR și BET-Plus, au înregistrat valori maxime istorice. Indicele BET-TR, care reflectă evoluția celor mai lichide zece acțiuni listate la BVB, cuprinse în indicele BET, precum și dividendele distribuite acționarilor de aceste companii, a închis ședința de miercuri la 9.925 puncte, cu 13,4% peste valoarea de la finalul anului 2016, continuând drumul spre nivelul de 10.000 de puncte.

„Investitorii sunt acum răsplătiți pentru încrederea lor în piața de capital. Faptul că am depășit în doar opt săptămâni nivelul estimat de cei mai optimiști analiști abia pentru finele anului arată o dinamică foarte bună a pieței. Optimismul investitorilor are la bază cel puțin trei aspecte: evoluția macroeconomică mult peste creșterea economică la nivelul Uniunii Europene, acordarea de dividende consistente în urma unui an cu rezultate pozitive și perspectiva promovării la un nou statut al pieței,” a spus Lucian Anghel, președintele BVB. „Au fost randamente ale dividendelor și creșteri ale prețului acțiunilor de aproape 30% în ultimii trei ani, dacă ne uităm la indicele BET-TR, la care se adaugă aproape 12% în nici două luni,” a mai spus președintele BVB.

România a înregistrat în 2016 cele mai mare randamente ale dividendelor acordate la nivel internațional, un trend care se va menține în 2017, a susținut Carsten Hesse, EME Equity Strategist în cadrul grupului Berenberg. „Am realizat o analiză și, chiar și într-un scenariu conservator, câștigurile din dividende vor fi de peste 7% în 2017, în timp ce unele companii vor acorda dividende de două cifre, mai ales că Guvernul a anunțat că își dorește ca minim 90% din profitul companiilor de stat să fie distribuit sub formă de dividende,” a spus Hesse în cadrul unei conferințe organizată în această lună de BVB. În drumul spre promovarea la statutul de piață emergentă, România e din ce în ce mai aproape să îndeplinească nu doar criteriile FTSE Russell, ci și cele impuse de MSCI.



Sursa: Bursa de Valori București



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.