A fost prezentat noul director la Fabrica de sticlă din Chişinău

Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a întreprins o vizită de lucru la ÎS ”Fabrica de sticlă din Chişinău”, unde s-a familiarizat cu activitatea întreprinderii li l-a prezentat colectivului pe noul director general, Ion Cârștea, numit în funcția respectivă în rezultatul unui concurs public.

În cadrul vizitei, ministrul Economiei s-a familiarizat atât cu procesul de fabricare a ambalajelor din sticlă, comerțul/exportul a produselor din sticlă, cât și cu baza tehnico-materială a întreprinderii, situația financiară, problemele protecției sociale a angajaților, etc.



Prezentând nou conducător al întreprinderii, ministrul Octavian Calmîc a menționat că Ion Cârștea are o experiență managerială foarte mare și poate organiza procesul de activitate și producere a unei unități economice utilizând cele mai moderne forme, drept exemplu fiind și activitatea sa în calitate de director interimar, când după o perioadă lungă de timp, în luna mai curent, ”Fabrica de sticlă din Chişinău” a înregistrat un profit de 1,6 milioane lei.

”Dar situația creată la întreprindere, în special, prezența la depozite a unui volum foarte mare de producție nerealizată ne indică că avem nevoie de o reformare și modernizare a întregului proces de activitate a Fabricii de sticlă. Modernizarea procesului de producere, micșorarea sine costului, prezența mai activă pe piețele tradiționale, precum și intrarea pe altele noi, sunt doar unele din măsurile care se impun pentru transformarea întreprinderii în una de profit, competitivă atât pe piața internă, cât și cele regionale și internaționale”, a punctat Octavian Calmîc. În context, viceprim-ministrul a menționat că pentru atingerea acestor obiective, ÎS ”Fabrica de sticlă din Chişinău” va avea tot suportul din partea ministerului Economiei.

La rândul său, noul director al întreprinderii a menționat că la moment se lucrează asupra unui program de reformare a tuturor domeniilor de activitate, inclusiv celor ce țin de modernizarea procesului de producție, găsirii unor noi parteneri de afaceri, etc. Ion Cârștea a mai specificat că în scurt timp conducerea întreprinderii va înainta ministerului Economiei un set de propuneri legate de eficientizarea cheltuielilor de producere, în special la compartimentul surselor energetice, deoarece la moment acestea constituie 35% din sine cost, eficientizarea cheltuielilor administrative, etc.

În cadrul discuțiilor cu colectivul întreprinderii, viceprim-ministru Octavian Calmîc a făcut un schimb de opinii cu angajații privind evoluțiile social-economice din țară, problemele cu care se confruntă cetățenii, etc. În context, ministrul Economiei a informat pe cei prezenți despre măsurile întreprinse de autoritățile centrale privind stabilizarea situației economice, crearea premiselor pentru implementarea proiectelor de atragere a investițiilor, soluționarea problemelor sociale a cetățenilor, inclusiv prin indexarea pensiilor, reducerea tarifelor la gazele naturale, energia electrică, medicamente, etc.

ÎS ”Fabrica de sticlă din Chişinău” a fost creată în anul 2002 după reorganizarea societății pe acțiuni cu aceleași denumire. În scopul majorării competitivității producției întreprinderii şi creșterii capacităților de producere în anul 2011-2012 a fost efectuată reutilarea tehnică completă. În rezultat, s-a reconstruit cuptorul de topit sticlă nr.2 și au fost reparate și modernizate mașinile de fasonat sticlă.

ÎS ”Fabrica de sticlă din Chişinău” realizează pe piața internă circa 33% din produsele din sticlă, iar cotei de export revenindu-i 67 la sută din marfă. Întreprinderea exportă producția de sticlă în 27 țări, cele mai mari volume revenind Turciei, României, Greciei, Bulgariei, etc.





Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.