Activitatea băncilor românești sub lupa lucrării “Reflexii privind banking-ul contemporan”

Volumul “Reflexii privind banking-ul contemporan“, având ca autor pe Bogdan Căpraru, constituie o culegere de eseuri despre bănci. Cartea abordează o multitudine de subiecte, de la modelele de business în sistemul bancar la crize și controverse, de la teme actuale, cum sunt legea dării în plată și legea insolvenței persoanelor fizice la evoluțiile și provocările băncilor românești, de la alternative la finanțarea bancară la analiza activității bancare din câteva țări reprezentative.

De asemenea, se încearcă diseminarea rezultatelor unor cercetări aplicative, personale sau în echipă, de mare interes.

Prin temele de actualitate și maniera de comunicare, autorul se adresează atât publicului avizat – specialiști din domeniul financiar-bancar și din mediul academic, dar și unui public mai larg interesat de mediul financiar bancar, cu un nivel de pregătire specific. Astfel, lucrarea își propune niște coordonate de comunicare între bănci și clienți, dintre specialiști și publicul larg, contribuind la creșterea nivelului de educație financiară și a încrederii în sistemul bancar a cetățenilor din România.

Cartea poartă recomandarea unor personalități din domeniul academic, bancar și media, cum ar fi: prof. dr. Cezar Mereuță, Cercetător asociat al Centrului de Modelare Macroeconomică al Academiei Române, Dr. Ella Kállai, Economist Șef, Alpha Bank Romania, Mădălina Otilia Teodorescu, director general (DCEO) Piraeus Bank România, Bogdan Neacșu – director general adjunct Garanti Bank România și Norel Moise, redactor șef Piața Financiară.

Volumul “Reflexii privind banking-ul contemporan” poate fi comandat online AICI.

Bogdan Căpraru este profesor universitar în cadrul Departamentului de Finanțe, Monedă și Administrație Publică, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi.

Este doctor în Finanţe din anul 2008, în urma susţinerii tezei cu titlul „Banca centrală şi mediul economic”. În perioada martie 2011 – ianuarie 2013 a fost bursier postdoctorand în cadrul Academiei Române și a susținut public dizertația cu titlul „Criza și reglementarea financiar-bancară”. În iunie 2015 a susținut teza de abilitare cu titlul “Changes and Challenges in European Banking Systems”. Începând cu octombrie 2015 este afiliat la Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iaşi, având calitatea de coordonator de doctorat.

Este autor al cărţii „Activitatea bancară. Sisteme, operaţiuni şi practici”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, 2014, „International banking. Teorie și practici”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011, „Retail banking”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009, „Banca centrală şi mediul economic – repere teoretice, evoluţii şi analize”, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, 2009 şi coautor al cărţilor „Investiții imobiliare. Fundamente, practici și studii de caz”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, „Efecte ale integrării europene asupra sistemului bancar românesc”, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, 2005.

De asemenea, este contributor cu puncte de vedere și analize la revistele „Piața financiară”, „Topurile Finmedia Bancheri”, „Ziarul Financiar”, „Economistul”, precum și redactor-șef al revistei „EconomiaOnline.ro”.

Sursa: bankingnews.ro



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.