Conceptul proiectului de lege privind capitalul de risc a fost prezentat de Ministerul Economiei în cadrul unui atelier de lucru cu participarea reprezentanților Ministerului de Finanțe, Mediului, Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Tehnologiei Informației, Comisiei Naționale a Pieței Financiare, organizațiilor de dezvoltare, instituțiilor tehnico-științifice. Ședința a fost condusă de viceministrul Economiei, Tudor Copaci.
Scopul acestui document este stimularea întreprinderilor, în special a IMM-urilor inovaţionale cu potenţial de creştere prin deschiderea accesului la fondurile cu capital de risc. În acest context, capitalul de risc este văzut ca o sursă eficientă de finanțare a activității de inovare și transfer tehnologic, iar IMM-urile sunt principalii beneficiari ai acestei forme de investiții.
Potrivit viceministrului Economiei, Tudor Copaci, reglementarea eficientă a investițiilor de risc și crearea unei industrii care va asigura atragerea capitalului de risc de către IMM-uri va avea un impact benefic asupra activității de întreprinzător în Republica Moldova, dar și va susține în mod direct dezvoltarea activităților inovaționale și a serviciilor financiare.
”Astfel, IMM-urile vor beneficia de oportunitatea de a-şi finanţa proiectele inovaționale din surse financiare alternative, operatorii de pe piața de capital vor avea posibilitatea diversificării serviciilor de investiții și obținerea unei noi categorii de clientelă în cazul fondurilor cu capital de risc, iar investitorii vor beneficia de noi instrumente investiționale, care, de regulă, au un randament de profit mai înalt decât instrumentele tradiționale”, a spus Tudor Copaci.
Principalele componente ale proiectului de lege presupun reglementări cu privire la activitatea fondurilor cu capital de risc, inclusiv clasificarea acestora, introducerea instituției de „fond privat cu capital de risc”, condițiile de creare, autorizare și funcționare a acestor fonduri, de supraveghere a activității acestora, cerinţe privind portofoliul de investiţii, tehnicile de investiţii şi întreprinderile eligibile pe care le poate viza un fond cu capital de risc ș.a. De asemenea, proiectul conține reglementări privind activitatea fondurilor private cu capital de risc și acordarea facilităților fiscale, menite să impulsioneze apariția fondurilor cu capital de risc și să stimuleze investițiile de risc.
Potrivit expertului PNUD, Alexandru Savva pentru a asigura apariția și mobilitatea instrumentelor financiare emise de IMM-uri, precum și a spori interesul potențialilor investitori față de acestea, este necesară o infrastructură a pieței de capital și un cadru normativ care va asigura evidența, circulația și integritatea instrumentelor financiare. Se poate afirma că această cerință este întrunită, deoarece în Republica Moldova există un cadru normativ privind piața de capital și infrastructura necesară.
După prezentare, au urmat discuții dintre participanți pe marginea principiilor şi mecanismelor de creare şi funcţionare a fondurilor cu capital de risc. Concluziile urmează a fi analizate și utilizate la elaborarea proiectului final al legii.
Proiectul a fost elaborat cu suportul asistenţei tehnice oferite de PNUD și vine să execute Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2015-2017, precum și prevederile Acordului de Asociere RM-UE.
Sursă: Ministerul Economiei