O emisiune de obligațiuni de 15 milioane lei (3,4 milioane euro) emise de Imocredit IFN, a intrat pe 3 iunie 2015 la tranzacționare, la Bursa de Valori București (BVB).
Imocredit IFN a derulat în perioada 23 aprilie – 4 mai o ofertă de vânzare de obligațiuni, prin care a atras 15 milioane lei, fonduri care vor fi utilizate pentru acordarea de împrumuturi clienților.
Obligațiunile sunt garantate, convertibile în acțiuni la maturitate și au o scadență de șapte ani. Obligațiunile au o valoare nominală de 8 lei, iar rata dobânzii este fixată la ROBOR la 6 luni plus o marjă de 3%. Plata dobânzii se va face semestrial.
Oferta de vânzare a fost intermediată de casa de brokeraj BT Securities.
Imocredit IFN face parte din grupul financiar Imofinance. Principalul domeniu de activitate al Grupului constă în furnizarea de servicii financiare persoanelor fizice şi juridice. Printre aceste servicii se numără: acordarea de credite ipotecare, credite imobiliare, credite de consum, credite IMM, dar și leasing financiar atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.
La Bursa de Valori București sunt listate șase emisiuni de obligațiuni corporative, emise de Garanti Bank (GBR19), GDF Suez Energy România (GSER17), Raiffeisen Bank (RBRO16 și RBRO19), Transelectrica (TEL18) și UniCredit Țiriac Bank (UCT18), în valoare cumulată de peste 2 miliarde lei (456 milioane euro).
Sursa: Bursa de Valori Bucureşti