Mobiasbancă – Groupe Societe Generale participă în cadrul Programului de stat ”Prima casă”

Începând din 5 aprilie, banca comercială Mobiasbancă – Groupe Societe Generale recepționează de la cetățeni cereri privind creditarea prin intermediul Programului de stat ”Prima Casă”, prin cele 53 de sucursale din toată țara. Este a patra bancă de pe piața autohtonă care și-a inclus în portofoliu acest produs social.

Programul extinde accesul la creditul ipotecar către persoanele tinere. Întrucât acest program este realizat prin intermediul garanției de stat, produsul devine mai accesibil în comparație cu alte credite imobiliare. Rata anuală cu care se va opera, la moment, constituie aproximativ 9,03%.



Beneficiari ai programului „Prima Casă” pot fi toți cetățenii Republicii Moldova cu vârstă de până la 45 de ani, care au un loc de muncă oficial. Persoanele interesate de Program nu trebuie să aibă un alt imobil sau credit ipotecar activ, iar salariul lunar trebuie să fie de două ori mai mare decât rata lunară.

Vezi căror criterii trebuie să corespunzi în cadrul Programului ”Prima casă”

Totodată, veniturile obținute peste hotare de soție, soț sau rudele de gradul întâi ale celor care vor accesa programul „Prima Casă” vor fi considerate eligibile. Locuințele trebuie să fie finisate, date în exploatare și înregistrate în Registrul bunurilor imobile al Agenției Servicii Publice. Termenul de rambursare al creditului ipotecar, cu excepția achitării anticipate a acestuia, va fi de până la 25 de ani.

Vezi cele 5 motive de ce să apelezi la un agent imobiliar

Implementarea programului va fi realizată prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) care este delegată să emită garanții în numele statului în favoarea băncilor participante la Programul “Prima Casă”. Creditele bancare destinate procurării locuințelor în cadrul Programului vor fi garantate de către stat la o cotă de 50% din soldul creditului.

Vezi care sunt pașii de urmat pentru a primi credit în cadrul Programului de stat ”Prima casă”?

Reamintim că cererile de acordare a creditului ipotecar vor fi depuse în orice filială a băncilor partenere din mun. Chișinău și întreg teritoriul țării. Detalii despre Programul de stat ”Prima Casă”: condiții, lista actelor necesare, băncile participante etc. pot fi accesate pe pagina web www.primacasa.gov.md. De asemenea, persoanele interesate pot obține un răspuns detaliat, apelând la numărul de telefon (022) 22 60 65 (INFOLINE).

Vezi cum să economisești pe ipotecă?





Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.