Nota informativă despre investigația Kroll și Steptoe & Johnson

Banca Națională a Moldovei (BNM) a primit a doua nota informativă despre progresul înregistrat de compania Kroll în investigarea fraudei de proporții din sectorul bancar al Republicii Moldova. În urma fraudei respective, trei bănci din Republica Moldova: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au ajuns in stare de faliment la sfîrșitul anului 2014 și a fost constatată dispariția unui miliard SUA din acestea.

Investigația companiei Kroll este parte a investiagației în desfășurare cu privire la tranzacțiile derulate pe parcursul anilor 2012-2014 de către cele trei bănci din Republica Moldova. Scopul final al acesteia este recuperarea la nivel mondial a fondurilor de la răufăcători, precum și identificarea tuturor părților care au participat și au profitat în mod deliberat de pe urma fraudei, inclusiv părțile și instituțiile financiare din afara Republicii Moldova.

Prima etapă a investigației a scos la lumină dovezi clare privind implicarea crucială în această fraudă a dlui Ilan Shor, precum și a companiilor și persoanelor fizice aflate în legătură cu acesta (împreună „Grupul Shor„). Dovezile în cauză au stat la baza unei analize amănunțite a fluxului de fonduri obținute în mod fraudulos în anul 2014, efectuată în scopul urmării fondurilor pîna la destinația lor finală.

În cadrul celei de-a doua etape a investigației analiza fluxului de fonduri a fost extinsă semnificativ pentru a acoperi perioada anilor 2012-2014 și a fost începută urmărirea tuturor creditelor fauduloase acordate de către cele trei bănci din Republica Moldova pînă la destinația finală a acestora. Investigația companiei Kroll a descoperit o structură complexă și coordonată de spălare a banilor, care implică sute de companii și conturi bancare din diferite jurisdicții.

În perioada 2012-2014, cele trei bănci din Republica Moldova au acordat credite în sumă totala ce depășește 3 miliarde de dolari SUA. Aceste fonduri au fost canalizate in mare parte prin intermediul unei structuri internaționale complexe de spălare a banilor, cu o fractiune semnificativă a fondurilor revenind în Republica Moldova pentru achitarea împrumuturilor contractate anterior.

Pînă la momentul actual, analiza fluxului de fonduri din cadrul investigației a identificat peste 600 milioane de dolari SUA care au dispărut pe parcursul aceste perioadei, fără a se întoarce în cele trei bănci din Republica Moldova pentru achitarea împrumuturilor contractate anterior. Aceste fonduri au fost disipate în numeroase jurisdicții straine, iar rezultatele investigației Kroll demonstrează că beneficiarii fraudei se extind dincolo de companiile și persoanele fizice aflate în legătură cu Grupul Shor.

Companiile Kroll și Steptoe & Johnson continuă să colaboreze cu autoritățile de reglementare și alte părți interesate relevante din multiple jurisdicții, inclusiv din Letonia și Estonia, în vederea obținerii probelor pentru a identifica beneficiarii finali, astfel încît să se poată întreprinde acțiunile de recuperare a fondurilor delapidate.

Compania Kroll informează în mod regulat Banca Națională a Moldovei despre avansarea anchetei, care presupune o investigație extrem de complexă și implică sute de tranzacții create pentru a ascunde în mod deliberat destinația și beneficiarii finali ai acestei fraude. Investigația a progresat semnificativ, însă detaliile acesteia trebuie să rămînă deocamdată confidențiale pentru a maximiza șansele de recuperare a fondurilor fraudate.

Sursa: BNM



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.