ODIMM invită antreprenorii să participe la Concursul Naţional „IMM – Model de Responsabilitate Socială” ediţia a VI-a

Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) anunţă extinderea termenului limita pentru depunerea formularelor în caderul celei de-a șasea ediții a Concursului Naţional „IMM – Model de Responsabilitate Socială” – 2015.

Concursul se adresează IMM-urilor care pe parcursul anului 2014 s-au implicat în mod voluntar în activităţi social-corporative și au dat dovadă de atitudine responsabilă faţă de angajaţi, clienţi, comunitate, parteneri și faţă de societatea în care își dezvoltă afacerea.

Participanţii la concurs vor fi evaluaţi de o comisie de experți, în baza formularelor de aplicare, iar întreprinderile selectate vor fi decernate în cadrul uneia dintre nominalizări:

  • Protecţia mediului înconjurător;
  • Grijă față de angajaţi;
  • Integrarea socială și sprijinul acordat comunităţii;
  • Premiul Mare, pentru realizarea acţiunilor importante în mai multe dintre domeniile menţionate.

Premierea finală a câștigătorilor va avea loc în cadrul Conferinţei Internaţionale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii 2015. Premiile vor fi acordate de partenerii oficiali ai concursului.

Ghidul aplicantului și Formularul de aplicare pot fi accesate:

Formular de aplicare RO
Formular de aplicare RU
Ghidul aplicantului

Companiile eligibile ce doresc să participe la concurs sunt rugate să completeze formularul de aplicare și să-l expedieze până pe data limita 16 noiembrie 2015, cu menţiunea „Concurs RSC”, la sediul ODIMM (str. Serghei Lazo 48, oficiu 311, Chișinău, R. Moldova), la numărul de fax (022) 29-57-97 sau la adresa de e-mail [email protected].

Sursa: ODIMM.md



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.