Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) anunță că agenții economici din Republica Moldova, care pe parcursul anului 2018 s-au implicat sau au desfășurat activități social corporative, pot participa la Concursul Național IMM – „Model sustenabil de Responsabilitate Socială”, ediția a X-a.
Gala premiilor se va desfășura în cadrul Conferinței Internaţionale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii 2019.
Participanții pot aplica pentru următoarele nominalizări:
– activități RSC orientate către protecția mediului înconjurător;
– activități RSC orientate către societate/comunitate;
– activități RSC orientate către piață;
– activități RSC orientate către angajați;
– și adoptarea unui model de afacere verde cu utilizarea responsabilă a resurselor.
Dosarele pot fi depuse la sediul ODIMM (mun. Chișinău, str. Ștefan cel Mare și Sfânt nr 134, oficiu 311) sau în format electronic (scanate cu semnătură și ștampilă) la adresa [email protected], până pe data de 10 noiembrie 2019, cu mențiunea „Concurs RSC”. Dosarele vor fi evaluate de o comisie de experți.
Pentru mai multe detalii, persoanele interesate pot contacta specialiștii ODIMM la adresa [email protected] sau la numărul (022) 22-45-20.
Sursa: ODIMM