Un cetățean străin este cercetat penal pentru contrabandă cu obiecte de valoare istorico-culturală.
Depistarea a avut loc în seara zilei de ieri, în cadrul scanării bagajelor de cală ale pasagerilor cursei Chișinău-Dublin, care a relevat prezența unor obiecte suspecte într-una dintre genți. În rezultatul controlului fizic al acesteia, vameșii, în comun cu polițiștii de frontieră, au depistat 207 monede, care datează din perioada 1700 – 1990.
Bunurile aparțineau unui cetățean al Ucrainei, în vârstă de 45 de ani, care a fost reţinut pe un termen de 72 de ore.
Cercetările sunt continuate de către subdiziunile specializate ale Serviciului Vamal, pe cazul dat fiind intentat un dosar penal conform art. 248 alin. (5) lit. d) al CP al RM ”Contrabanda”, care prevede pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate de la 3 la 10 ani.
Conform procedurii, monedele au fost ridicate și transmise pentru expertiză Muzeului Național de Istorie a Moldovei.
Sursa: Serviciul Vamal