Se caută soluții la CNPF pentru îmbunătățirea raportării prudențiale prezentate de asigurători

În primele zile ale săptămânii anterioare specialiștii Direcției generale supraveghere asigurări din cadrul Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) au examinat diversele aspecte ale chestiunii, evidențiate în genericul acestui material. Problema îmbunătățirii raportării prudențiale pentru asigurători se regăsește pe agenda de lucru a proiectului Twinning, implementat la CNPF cu suportul financiar al Uniunii Europene și sprijinul practic al experților Autorității de Supraveghere Financiară din Polonia (KNF).

Inițial participanții atelierului de lucru au fost informați despre KNF în calitate de autoritate de supraveghere integrată ceea ce presupune supravegherea următoarelor piețe financiare: supravegherea bancară (bănci comerciale și cooperative), a pieței de capital, a pieței asigurărilor, a pieței pensiilor, supravegherea suplimentară a conglomeratelor financiare, cea a instituțiilor emitente de monedă electronică, instituțiilor de plată și a birourilor de servicii de plată și supravegherea uniunilor de credit și economii cooperative. Cu unele diferențe structurale și de arie de acoperire tematică, autoritățile noastre, după cum au putut să se convingă colegii din ambele țări, urmăresc același scop- supravegherea pieței financiare și asigurarea stabilității, securității și transparenței acesteia, sporirea încrederii în piața financiară nebancară, precum și protecția intereselor participanților pieței.

Vorbind despre piața asigurărilor, experții polonezi au remarcat că urmare a liberalizării pieței asigurărilor cu 25 ani în urmă, participanții ei se ghidează de Legea cu privire la activitatea de asigurare, de pachetul de patru legi cu privire la asigurări, cadrul juridic pentru funcționarea unei piețe uniforme de asigurări în UE, precum și de Directiva Solvabilitate II a UE, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2016.

Participanților la lucrările atelierului de lucru le-a fost interesantă informația despre structura pieței poloneze de asigurări, reprezentată astăzi de 62 de companii de asigurare licențiate, 27 companii de asigurări de viață, 34 companii de asigurări generale, dintre care 32 activează, 1 companie de reasigurare, înregistrându-se 5 noi intrări pe piață din anul 2005, precum și 11 companii mutuale. Despre importanța, locul și rolul sectorului de asigurări vorbesc cu elocvență următoarele date statistice: în ramură au fost oferite locuri de muncă pentru mai mult de 35 mii de angajați și 250 de mii de agenți, 7 din 12 entități sunt investitori principali în sectorul de pensii, s-au stabilit legături mutuale la nivel înalt între întreprinderi și bănci sau piața de capital în principal datorită produselor comune, 10% din obligațiunile de stat poloneze fac parte din portofoliul de investiții al asigurătorilor, această piață reprezintă aproximativ 0.5% din PIB-ul Poloniei, iar impozitul pe venit achitat de către sectorul asigurări constituie 0,8 mld. zloți în anul 2015. Și o constatare demnă de urmat: nici o companie de asigurări din Polonia nu a fost declarată falită fiind sub supravegherea Autorității de Supraveghere Financiară (KNF).

În perioada desfășurării atelierului de lucru participanții lui au aflat despre Sistemul polonez de Supraveghere al Asigurărilor, care susține supravegherea companiilor de asigurări și a brokerilor care activează pe teritoriul Poloniei. De asemenea, experții polonezi le-au povestit specialiștilor de la CNPF despre cerințele de raportare financiară în sistemul asigurărilor prevăzute de Directiva Solvabilitate II, principiile de evaluare aplicate, datele și informațiile raportate, termenul și frecvența raportării, cerințele de raportare ce decurg din reglementările poloneze, prezentând exemple de rapoarte analitice, moduluri analitice și de raportare.

Sursa: CNPF



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.