Pentru a ilustra paradoxul, vom trece în revista mai întâi doctrinele teoriei intermedierii financiare. Acestea sunt specificații, relevante pentru industria serviciilor financiare, ale teoriei agenției, și teoriei informațiilor imperfecte sau asimetrice. Practic, am putea distinge trei linii de raționament care au ca scop explicarea rațiunii de a fi a intermediarilor financiari: probleme de informare, costuri de tranzacționare și factori de reglementare.
Prima, și cea mai folosită în cele mai multe studii privind intermedierea financiară, este argumentarea asimetriilor informaționale. Aceste asimetrii pot fi de natură ex ante, generând o selecție adversă, ele pot fi intermediare, generând un hazard moral, și ele pot fi de natură ex post, care rezultă în audit sau verificări de stat și executări costisitoare. Asimetriile informaționale generează imperfecțiuni ale pieței. Multe dintre aceste imperfecțiuni duc la unele forme specifice de costuri tranzacţionale. Intermediarii financiari par să depășească aceste costuri, cel puțin parțial. Leland și Pyle (1977) văd intermediari financiari ca fiind nişte coaliții de schimb de informații. Studiile „asimetriei informaționale” se concentrează în special asupra relației dintre bancă/debitor și bancă/creditor.
A doua este abordarea costurilor de tranzacție. Spre deosebire de prima, această abordare nu contrazice ipoteza piețelor complete. Ea se bazează pe lipsa convexităţilor în tehnologii de tranzacționare. Aici, intermediarii financiari acționează ca coaliții de creditori individuali sau debitori care exploatează economiile de scară sau de gamă în tehnologia de tranzacție. Noțiunea de costuri de tranzacție cuprinde nu numai costuri de schimb valutar şi tranzacții monetare, dar, de asemenea, costuri de căutare și monitorizarea și costuri de audit. Aici, rolul intermediarilor financiari este de a transforma anumite revendicări financiare în alte tipuri de revendicări (așa-numita transformare calitativă a activelor). Astfel, ei oferă lichidități și oportunități de diversificare. Furnizarea lichidităților este o funcție cheie pentru deponenți și investitori și ce în ce mai mare pentru clienții corporativi, în timp ce furnizarea de diversificare este din ce în ce mai apreciată în finanțarea personală și instituțională. Drept rezultat, caracteristicile unice ale creditelor bancare sporesc eficiența între debitor și creditor. Cu costurile de tranzacție, și în contrast cu abordarea asimetriei informaționale, motivul pentru existența intermediarilor financiari, și anume a costurilor de tranzacție, este unul exogen. Acest lucru nu se referă deplin la cea de-a treia abordare.
A treia abordare pentru a explica rațiunea de a fi a intermediarilor financiari se bazează pe reglementarea producției şi economisire a banilor și de finanțarea economiei. Reglementarea influenţează solvabilitatea șilichiditățile în instituția financiară. Reglementare intermediarilor financiari, în special ale băncilor, este costisitoare. Există cheltuieli directe de administrare și de angajare a supraveghetorilor, și sunt cheltuieli indirecte ale distorsiunilor generate de supravegherea monetară și prudențială. Cu toate acestea, reglementarea, poate genera, de asemenea, impedimente pentru intermediarii financiari, deoarece aceasta poate împiedica intrarea pe piață, precum și ieșirea. Deci, există o relație dinamică între reglementare și producția financiară. Încă o dată trebuie remarcat faptul că, cea mai mare parte a literaturii din această categorie se concentrează pe explicarea conlucrării intermediarului financiar cu reglementarea ca fiind o forță exogenă.
Astfel, pentru a rezuma, în conformitate cu teoria modernă a intermedierii financiare, intermediarii financiari activează deoarece imperfecțiunile pieței împiedică deponenții și investitorii să tranzacționeze direct unii cu alții într-un mod optim. Cele mai importante imperfecțiuni ale pieței sunt asimetriile informaționale între deponenți și investitori. Intermediarii financiari, băncile în mod special, completează – ca agenți și ca delegaţi care monitorizează – lipsa de informații între deponenți și investitorii finali. Acest lucru se datorează faptului că ele au un avantaj informațional față de deponenții și investitorii finali. Ei protejează și monitorizează investitorii în numele titularilor conturilor de economii. Aceasta este funcția lor de bază, care justifică costurile de tranzacționare pe care le percep de la părți. Prin urmare, se angajează în activități calitative de transformare a activelor. Pentru a asigura sustenabilitatea intermedierii financiare, siguranța și reglementarea solidă trebuie puse în aplicare. Reglementarea prevede, de asemenea, baza pentru ca intermediarii să pună în aplicare oferirea serviciile lor monetare.
Toate studiile cu privire la motivele care stau la baza intermedierii financiare se concentrează pe modul de funcționare a intermediarilor în procesul de intermediere; ei nu examinează existența ca atare a intermediarilor în lumea reală. Optimizarea pieței este principalul punct de referință în subiectul funcționării intermediarilor. Studiile care apar în cele mai multe reviste academice analizează situațiile și condițiile în care băncile și alți intermediari fac piețele mai puțin imperfecte, la fel, elimină obstacolele în calea funcționării optime a acestora.
Piețele perfecte sunt valorile de referință iar părțile de intermediere sunt analizate și evaluate din punct de vedere al contribuției lor la o alocare optimă a economiilor, adică la perfecțiunea pieței. În mod ideal, intermediarii financiari nu ar trebui să fie acolo și, fiind acolo, ei cel mai bine atenuează imperfecțiunile pieței, atât timp cât părțile reale de pe piață nu au nici o informație perfectă.
Pe de altă parte, aceștia mențin imperfecțiunile pieței, atât timp cât ei nu elimina complet asimetriile informaționale, și chiar sporesc imperfecțiunile pieței, atunci când aversiunea față de risc al acestora creează criza creditelor. Deci, se pare că intermediari nu au nici un rol eroic! Dar dacă acest lucru este adevărat, de ce aceste creaturi ciudate sunt încă în afaceri, chiar și în ciuda competiției acerbe între ele? Adevărul este ca ei au un rol esențial și chiar sporit în economia reală mondială. Ei sunt implicaţi tot mai mult în tot felul de tranzacții și procese economice. Prin urmare, secțiunea următoare este o evaluare critică a teoriei moderne a intermedierii financiare în contextul comportamentului în lumea reală și impactul instituțiilor și piețelor financiare.
Lucrarea: The theory of financial intermediation: an essay on what it does (not) explain
Autori: Bert Scholtens şi Dick van Wensveen
Traducere şi adaptare: Tatiana Comerzan / edufin.md