Victoriabank va acorda credite ipotecare în cadrul Programului de stat „Prima casă”

participarea Victoriabank prima casa

Programul „Prima Casă”, lansat de Guvernul Republicii Moldova, este un proiect de creditare și va facilita accesul persoanelor fizice la procurarea unei locuințe prin contractarea de credite bancare garantate parțial de stat, în special pentru familii tinere, pe un termen maxim de 25 de ani.

Prin participarea la Program Victoriabank își dorește să ajute populația țării să-și realizeze visul unei case proprii, în condiții mai accesibile și convenabile pentru fiecare solicitant, bazându-se pe principii stabilite prin lege – transparență; tratament nediscriminatoriu al solicitanților, indiferent de locul de trai, venituri sau tipul de locuință aleasă pentru creditare; egalitate – criteriile de selecție şi aprobare a cererilor de creditare vor fi aplicate astfel încât orice solicitant să aibă șanse egale la obținerea creditului.



Fiecare solicitant al programului va beneficia de o abordare individuală, pentru că Victoriabank vrea să înțeleagă nevoile acestora – în calitate de creditor responsabil, se va încredința că solicitantul va lua cea mai bună decizie în ceea ce privește nevoia sa de finanțare și că a înțeles ce înseamnă contractarea unui credit, precum și dacă îi sunt respectate drepturile conform legislației în vigoare.

Totodată, Banca va asigura și un suport post-vânzare – oricând, pe durata derulării creditului și va ajuta clientul în situația în care va avea dificultăți financiare (diminuare venit, pierdere loc de muncă, probleme de sănătate, divorț / partaj, etc).

Noul produs lansat pe piața financiar – bancară a Republicii Moldova, în cadrul programului din care face parte și Victoriabank, este destinată exclusiv persoanelor care doresc să-și achiziționeze un imobil, dar nu au reușit să dețină în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul sau soția nicio locuință.

Deși, lansarea oficială va avea la data de 26 martie 2018, Victoriabank este disponibilă să recepționeze deja solicitările consumatorilor.

Vezi rețeaua de sucursale ale Victoriabank





Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.