Banca Națională a Moldovei a micșorat rata de bază

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în cadrul ședinței din 05 decembrie 2017, a hotărât să diminueze rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0.5 puncte procentuale, de la 7.0% până la 6.5% anual, respectiv, să diminueze ratele de dobândă la creditele overnight cu 0.5 puncte procentuale, de la 10.0% până la 9.5% anual și la depozitele overnight cu 0.5 puncte procentuale, de la 4.0% până la 3.5% anual.

În același timp, BNM a hotărât să mențină norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul de 40.0% și respectiv, norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul de 14.0%.

BNM menționează că decizia a fost luată în baza celor mai recente analize macroeconomice și ajustării prognozei inflației pe termen scurt și mediu pe fondul latenței transmisiei impulsurilor de politică monetară asupra inflației.



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.