Cu toţii ne dorim pentru copiii noştri tot ce este mai bun. Să fie sănătoşi, fericiţi şi să aibă o viaţă împlinită din toate punctele de vedere.
Nu în ultimul rând, să devină prosperi şi să fie independenţi financiar.
Din păcate, însă, nimeni nu-i învaţă acest lucru. Cu siguranţă NU şcoala, unde nu învaţă nici cele mai elementare noţiuni de educaţie financiară.
Acesta este motivul pentru care rolul familiei este extrem de important în ceea ce priveşte formarea unor deprinderi sănătoase, inclusiv din punct de vedere financiar.
Trăim într-o lume în care diferenţele dintre cei prosperi şi cei săraci se amplifică: cei bogati devin tot mai bogati iar cei săraci tot mai săraci. Un interesant studiu realizat în SUA a ajuns la concluzia că principala cauză a acestui lucru constă în diferenţele imense care există între activităţile zilnice ale familiilor bogate şi ale celor sărace.
Iată în continuare 10 astfel de diferenţe. Învaţă-i pe copiii tăi să aibă activităţi „bune”, care cu timpul se vor transforma în obiceiuri „bune” şi îi vor ajuta să devină prosperi.
1. 79% din oamenii prosperi au convingerea că responsabilitatea pentru situaţia lor financiară o au ei înşişi, faţă de 18% din cei săraci.
Contrar multor prejudecăţi, majoritatea oamenilor prosperi nu s-au născut în familii avute, ba chiar din contră. Ei au fost capabili să-şi creeze singuri propria prosperitate şi la fel poate face oricine are curajul, tenacitatea, priceperea şi consecvenţa de a încerca acest lucru.
2. 80% din oamenii prosperi îşi stabilesc cel puţin un obiectiv important, faţă de 12% din cei săraci.
A deveni bogat nu este un lucru care se „întâmplă” pur şi simplu la un moment dat. Este o destinaţie către care te îndrepţi pe un anumit drum, pe care îl urmezi conştient, pas cu pas, zi de zi. Şi, ca la orice drum, te ajută foarte mult să ai o „hartă”, un plan detaliat pe care să îl urmezi cu atenţie şi cu consecvenţă.
3. 73% din oamenii prosperi pun în aplicare regula „80/20”, faţă de 5% din cei săraci.
Acestă regulă se referă la optimizarea oricărei activităţi şi spune, pe scurt, că 80% din rezultatele obţinute provin din numai 20% din activităţile noastre. Adică este suficient să identificăm şi să ne concentrăm eforturile asupra sursei principale de unde vin realizările noastre şi în felul acesta vom putea economisi mult timp, energie şi resurse.
4. 8% din oamenii prosperi au convingerea că succesul se datorează doar norocului, faţă de 79% din cei săraci.
Sigur că şi norocul are un anumit rol, dar oamenii prosperi ştiu că situaţia pe care o au la un moment dat este de fapt rezultatul alegerilor pe care le-au făcut în trecut. Şi că în mâinile lor se află toate modalităţile de a-şi îmbunătăţi această situaţie.
5. 63% din oamenii prosperi ascultă cărţi audio cât timp fac naveta la serviciu, faţă de 5% din cei săraci.
Timpul este unul din cele mai de preţ lucruri pe care le avem pentru că este extrem de limitat. Orice am face, ziua tot 24 de ore are. Ca urmare, cei prosperi încearcă să folosească la maxim fiecare minut şi să evite să irosească timpul.
6. 67% din oamenii prosperi se uită la televizor mai puţin de 1 oră pe zi, faţă de 23% din cei săraci.
S-a scris extrem de mult despre marea tentaţie pe care o reprezintă televizorul în ziua de astăzi. Cei prosperi ştiu că pe lângă anumite aspecte utile, televizorul poate să reprezinte totodată şi o mare pierdere de timp şi se feresc să cadă în această capcană.
7. 63% din oamenii prosperi petrec mai puţin de 1 oră pe zi distrându-se pe internet, faţă de 26% din cei săraci.
La fel ca şi televizorul, o altă mare capcană a zilelor noastre este internetul. Tot la fel, oamenii prosperi ştiu să limiteze în mod corespunzător timpul online destinat agrementului.
8. 21% din oamenii prosperi sunt supraponderali, faţă de 66% din cei săraci.
Oamenii cu adevărat prosperi nu au obiceiul să facă excese, nici măcar culinare. Ei sunt foarte atenţi cu sănătatea lor şi au grijă să facă mişcare. 76% dintre oamenii realmente bogati fac sport de cel puţin patru ori pe săptămână, comparativ cu doar 23% dintre oamenii cu un nivel de trai scăzut.
9. 6% din oamenii prosperi joacă la loterie, faţă de 77% din cei săraci.
Dincolo de faptul că cei prosperi cred că norocul nu este cea mai bună strategie pentru a deveni bogat, ei ştiu că a juca la loterie, în mod particular, este o pierdere de timp şi de bani (datorită şanselor extrem de mici de a câştiga).
10. 83% din oamenii prosperi participă cu regularitate la şedinţele cu părinţii, faţă de 13% din cei săraci.
În epoca schimbărilor rapide în care ne aflăm este foarte uşor pentru părinţi să rămână „în urmă” faţă de copii. Cel mai bun mod de a împiedica acest lucru este de a menţine în permanenţă contactul cu ei, atât în ceea ce priveşte şcoala cât şi în afara ei.
Părinţii trebuie să aibe grijă să acorde în fiecare zi un anumit timp pentru a vorbi cu copiii. Nu prin telefon, nu pe Facebook, ci faţă în faţă. Numai în acest fel vor reuşi să îi ajute să devină oameni cu adevărat împliniţi.
Sursa: ideisibani.ro