Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, au avut o întrevedere cu delegația Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) condusă de Alain Pilloux, vicepreședinte al BERD, care s-a aflat în vizită în Republica Moldova, în perioada 25-26 octombrie 2018.
Oficialii au discutat despre mersul reformelor în sistemul financiar-bancar și, în particular, despre măsurile întreprinse de autorități în vederea transparentizării acționariatului bancar. Alain Pilloux a menționat că schimbarea calitativă a proprietarilor la două bănci sistemice, BC „Victoriabank” S.A. și BC „Moldova-Agroindbank” S.A., pe parcursul anului 2018 va permite accesul acestor instituții la finanțările organizațiilor internaționale, inclusiv din partea BERD, sporind astfel capacitatea de creditare a agenților economici din sectorului privat.
Sergiu Cioclea a mulțumit delegației BERD pentru implicarea instituției în atragerea investitorilor străini în sectorul bancar și a asigurat că Banca Națională va continua eforturile de consolidare și asanare a sistemului. „Mai rămân multe de făcut, dar grație lucrului comun al autorităților moldovenești și partenerilor străini de dezvoltare avem astăzi un sector bancar mult mai sigur, mai puternic și mai transparent”, a spus guvernatorul BNM.
La rândul său, Octavian Armașu a explicat prioritățile strategice de dezvoltare a Guvernului și a exprimat recunoștință conducerii BERD pentru suportul acordat în realizarea diferitor proiecte în domeniul infrastructurii. Ministrul Finanțelor a apreciat înalt implicarea BERD în reforma achizițiilor publice și realizarea soluției de licitare electronică M-Tender, prezentată zilele acestea la forumul regional tematic pentru țările din Europa Centrală și de Est, Asia Centrală și Caucaz.
În cadrul întâlnirii, Alain Pilloux l-a prezentat pe Matteo Patrone, noul director executiv pentru Europa de Est și Caucaz. La întrevedere au participat viceguvernatorul Cristina Harea din partea BNM, precum și Angela Sax, director al Oficiului BERD în Republica Moldova, Ana Draskovic, responsabilă de dezvoltarea afacerilor cu companiile din țările de operațiune, Nadejda Litvac, bancher principal și Dragos Andrei, Director supleant pentru Moldova, România, Turcia, Azerbaidjan și Kîrghîzstan, care reprezintă autoritățile naționale în Consiliul de administrație al BERD.
BERD este unul dintre cei mai mari investitori străini în Republica Moldova – peste 1,2 miliarde euro în 120 de proiecte și un volum record de investiții semnate în 2017, de 130 milioane euro.
Sursa: bnm.md