Cotaţia petrolului a scăzut cu peste 7 dolari ieri, în raport cu miercuri seară, la cel mai redus nivel din 2010, după ce Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol a decis să-şi menţină producţia neschimbată, potrivit AFP.
Barilul de referinţă (WTI) pentru livrările în ianuarie a scăzut cu 7,54 dolari pe New York Mercantile Exchange (Nymex) în raport cu ultima închidere de miercuri (joi a fost zi liberă în Statele Unite pentru sărbătoarea „Ziua Recunoştinţei), pentru a se stabili la 66,15 dolari.
O cotaţie redusă a petrolului afectează puternic economia Rusiei.
La momentul închiderii de la New York, barilul Brent tranzacţionat la Londra a trecut ieri sub pragul simbolic de 70 de dolari pentru prima oară de patru ani şi jumătate, coborând până la 69,78 dolari pe Intercontinental Exchange (ICE).
Aceasta este consecinţa anunţului OPEC privind menţinerea plafonului de producţie la 30 de milioane de barili pe zi, nivel la care este fixat de trei ani, în ciuda căderii puternice a cotaţiei petrolului începând cu vara acestui an.
Preţul petrolului ar putea scădea sub 60 de dolari per baril la mijlocul anului următor, a declarat joi Igor Secin, directorul general al grupului petrolier de stat Rosneft, din Rusia, informează Reuters.
Sursa: bursa.ro