Ministerul Economiei în colaborare cu alte instituții de stat și partenerii din mediul public și privat, va organiza, în perioada 4 – 7 octombrie curent, cea de-a patra ediție a Forumului ”Moldova Business Week”.
În cadrul ședinței operative a comitetului organizatoric al evenimentului, viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a accentuat că scopul principal al Forumului constă în ameliorarea climatului investițional din țară, dezvoltarea parteneriatelor dintre companiile autohtone și cele străine, sporirea competitivității, precum și atragerea unor noi investiții străine în economia națională. ”Moldova Business Week” oferă oportunitatea reprezentanților mediului de afaceri atât din țară, cât și de peste hotarele, în baza unei platforme informaționale unice, să pună în discuții diferite planuri și trenduri în domeniul investițional, să informeze potențialii investitori despre facilitățile oferite de Republica Moldova în lansarea și dezvoltarea unei afaceri, etc.”, a menționat ministrul Economiei.
Agenda Forumului include un șir de evenimente care vizează politicile investiționale ale Republicii Moldova și facilitățile oferite de autoritățile pentru atragerea și dezvoltarea mediului de afaceri, oportunități de finanțare și dezvoltare a afacerilor, etc. În premieră, la ediția din anul curent, în baza incubatoarelor de afaceri din Sîngerei, Nisporeni și Ștefan Vodă vor fi organizate evenimente pentru reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii din regiuni, în cadrul cărora vor fi prezentate programele de susținere, oferite de autoritățile centrale în colaborare cu partenerii de dezvoltare.
În cadrul ”Moldova Business Week” va fi organizat și ”Pro Export Forum 2016”, unde Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO) va prezenta oportunități de acces pe noile piețe de desfacere cu ajutorul tehnicilor de promovare a exporturilor, precum și accesul la finanțare prin intermediul programelor naționale și internaționale de sprijin al agenților economici autohtoni, etc.
Printre partenerii proiectului sunt Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO), Organizația de Dezvoltare a Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova, Camera de Comerț Americană din Moldova, Agenția Turismului, Proiectul de Consiliere a Guvernului în Reforma Economică, GIZ, etc.
Sursa: Ministerul Economiei