Vezi care sunt bazele investiţiilor

Începe acum să îți creezi fundația de cunoștințe pentru investiții, începe cu strategiile de bază ale investiției și termină cu cele mai populare produse de investiție care te vor ajuta sa îți construiești portofoliul adaptat obiectivelor tale.

Alocă-ți câteva minute pentru a nota prioritățile tale financiare, asta te va ajuta să îți faci un plan potrivit prin care să economisești/investești.

Începutul

Ai absolvit colegiul și tocmai te-ai angajat? Asta îți va îmbunătăți mult situația financiară. Acum ai un nou grad de libertate pentru a-ți crea viața în care dorești să trăiești, lucru care vine însă însoțit de noi responsabilități financiare (impozite, taxe și rate bancare).

Începe prin a cunoaște modul în care îți cheltuiești salariul. Cheia este să înțelegi structura cheltuielilor tale, acționând astfel mai eficient asupra reducerii îndatorării tale și în consecință stabilirea unei strategii de economisire/investiție.

Dacă ești ca majoritatea angajaților tineri, valoarea salariului pe care o iei acasă poate fi un pic dezamăgitoare.

Vestea liniștitoare este că aproape fiecare angajat tânăr este în aceeași barcă și se confruntă cu aceleași obligații financiare (plata chiriei, plata împrumuturilor … etc). Știind unde se duc banii și modul în care aceștia sunt cheltuiți reprezintă o componentă critică pentru a deveni un investitor inteligent.

Pentru mulți investitori tineri, multitudinea de impozite, datorii și alte obligații datorate statului poate părea descurajatoare. Dar dacă știi cât mai mult despre aceste aspecte în perioada incipientă a carierei de investitor vei fi mai bine pregătit și astfel vei începe cu dreptul.

Uite câteva aspecte cheie legate de bani de care ar trebui să ții cont pentru a te bucura de cât mai mulți bani din salariu, bani necesari pentru a construi baza ta financiară.

1. Ține sub control datoriile și planifică-ți cheltuielile

Nu este neobișnuit pentru cei proaspăt angajați să acceseze un împrumut bancar, fie el și prin card de credit. Dacă ești în această situație, consideră o prioritate în a plăti împrumuturile cu dobânzi ridicate. Odată ce ești confortabil cu un plan de economii și cu plățile ratelor începe să abordezi reducerea și eliminarea tuturor datoriilor. Dacă până acum ai evitat capcana creditului, ai grijă să nu cazi acum în ea. Poți face asta prin listarea cheltuielile lunare pentru ca apoi să le compari cu venitul lunar, îți va fi mai ușor dacă plătești facturile online.

2. Dezvoltă un plan al cheltuielilor

Cele mai multe bănci înlesnesc accesul on-line la rapoartele cheltuielilor și asta face bugetarea ușoară. Utilizează istoricul de cheltuieli pentru a face estimări asupra cheltuielilor viitoare. Cu aceste informații în mână, poți seta obiectivele în funcție de priorități și asigură-te că cheltuiești banii pe lucruri de care ai cu adevărat nevoie în timp ce reduci achiziții inutile.

Este întotdeauna tentant să amâni economisirea până mai târziu. Problema este că “mai târziu” nu vine niciodată și pentru mulți oameni, economisirea nu devine ușoară odată cu trecerea timpului. Dar există o modalitate pentru crearea unei rutine. Dacă primești salariul într-un cont de salariu îți poți crea o instrucțiune bancară pentru a direcționa o parte din fiecare salariu într-un cont de economii sau într-un fond de investiții (despre avantajele economisirii prin fondurile de investiții am tot scris în articolele trecute). Dacă banii sunt economisiți la primirea salariului, bugetul disponibil la care tu te vei raporta se va ajusta automat. Tu, probabil, nici nu vei simți diferența și vei începe constituirea unei sume necesara pentru zile ploioase.

3. Creează-ți un fond de urgență

La un moment dat, probabil că vei avea o nevoie urgentă de bani, ori mașina se strică, poate îți pierzi locul de munca sau orice alt eveniment neplăcut în care ai nevoie de bani. În toate cazurile, ai nevoie de o siguranță financiară. În următoarea perioada începe să economisești treptat până ajungi la o suma care să îți asigure cel puțin trei luni de cheltuieli necesare traiului. Strânge toți acești bani în active ce pot fi ușor accesate și nu te atinge de acest cont decât atunci când este absolut necesar.

4. Construiește-ți un istoric bancar solid

Un scor de credit bun te poate ajuta în timp să te califici pentru credite imobiliare sau în acordarea a unui credit ipotecar, iar cu asta îți vei putea construi viața în care vrei să trăiești. Cel mai important element dosarului de credit reprezintă dosarul tău de plată. Deci, orice ai face, nu ignora scrisorile de plată a ratelor datorate băncilor.

Dacă nu îți plătești ratele, vei începe să primești telefoane de la agențiile de recuperare a creanțelor iar acest lucru îți va afecta scorul de credit, care va face împrumuturile viitoare mai dificil de luat și mai scumpe.

5. Începe să pui deoparte pentru pensionare

Pensionare?! Probabil, pare departe, dar dacă începi acum să pui deoparte chiar și o mică parte din venitul tău, vei putea construi economii care te vor ajuta enorm când va trebui să te pensionezi.

Începe devreme și lasă banilor mai mult timp să crească: asta va mari considerabil potențialul de profit. Chiar dacă acum ai 30-40 de ani, nu este prea târziu. Atunci când vei ajunge la vârsta de 60-65 de ani ai putea să te bucuri de o suma serioasă, suplimentara pensiei.

Concluzia

Construirea unor obiceiuri financiare optimale este o componentă critică pentru a crea viața pe care ai visat-o întotdeauna. Prin planificarea atentă a cheltuielilor, economisirea pentru pensie, reducerea datoriilor, construirea unui capital și respectarea unui buget, vei reuși la un moment dat să pui banii să muncească pentru tine în loc să muncești tu pentru ei.

Sursa: despreinvestitii.ro



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.