Moldova Agroindbank (MAIB) continuă participarea în cadrul Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) şi în anul 2017.
Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) a fost lansat din anul 2008, iar MAIB este banca cu cel mai mare număr de proiecte finanţate pe perioada acestui proiect 877 de proiecte, sau 52,3% din numărul total de sub – proiecte finanţate. Astfel, Moldova Agroindbank a devenit principala instituţie financiară participantă în PNAET.
Majoritatea împrumuturilor acordate sunt plasate în ramura agriculturii, industrie şi prestarea serviciilor. Din perspectiva geografică cea mai activă în atragerea de fonduri este regiunea de Nord cu 981 de sub-proiecte (58,65%) din numărul total de subproiecte acordate, urmată de regiunea Centru cu 419 sub-proiecte (24,82%) şi regiunea Sud cu 278 sub-proiecte (16,53%).
Pentru anul 2017 se preconizează că Ministerul Finanţelor/DLC urmează să finanţeze PNAET cu 50 mil. lei, inclusiv grant în valoare de 20 mil. lei. Aceasta va permite finanţarea a circa 170 de sub-proiecte noi eligibile ale tinerilor.
Beneficiari ai PNAET pot deveni persoanele fizice şi juridice tinere, care îşi desfăşoară activitatea de antreprenor în toate domeniile de activitate din sectorul rural, cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani.
Suma maximală a sub-împrumuturilor cu componentă de grant constituie 300 mii lei, care se acordă pentru o perioadă de până la 5 ani.
Partea grantului nerambursabil şi fără dobândă de 40 % din suma sub-proiectului finanţat va fi acoperită din fondurile de dezvoltare a Comisiei Europene, alocate pentru capitalizarea PNAET. Partea de împrumut de 60% a sub-proiectelor va fi co-finanţată de Directoratul Liniei de Credit (DLC) pe lângă Ministerul Finanţelor din mijloacele circulante libere acumulate în liniile de credit investiţionale a împrumuturilor externe de stat.
Activităţi eligibile pentru finanţare sunt investiţiile de procurare de echipamente şi utilaje de producere şi acordarea de servicii în sectorul real rural, micro-întreprinderile existente sau recent create.
Sursa: maib.md