Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat miercuri că nu va mai furniza jurnaliștilor copii sub embargou ale discursurilor ţinute de oficialii BCE, după scandalul provocat de unul dintre directorii BCE care a dezvăluit, în avans, fondurilor speculative o serie de informaţii capabile să influenţeze direcţia pieţei, transmite BCE.
Luni seară, Benoit Coeure, membru în comitetul director al BCE, a ţinut un discurs la un eveniment pe bază de invitaţie organizat la Londra la care au participat mai mulţi manageri de fonduri, bancheri și academicieni, în cursul căruia a anunţat că BCE îşi va accelera achiziţiile de obligaţiuni în lunile următoare. Marţi, când discursul a fost făcut public în presă, comentariile lui Benoit Coeure au influenţat semnificativ cursul de schimb al euro precum și pieţele de acţiuni şi obligaţiuni. BCE a fost criticată pentru că a dat un avantaj la tranzacţionare celor care au fost prezenţi la acea cină, precum fondul Brevan Howard sau băncile Goldman Sachs şi Citi.
La evenimentul care a avut loc luni nu a fost permis accesul mass media însă la 13 ore după ce Benoit Coeure şi-a ţinut discursul o serie de organizaţii de media au primit, sub embargou, o copie a discursului care a fost publicat ulterior şi pe pagina de Internet a BCE dar numai după deschiderea pieţelor bursiere europene.
Decizia BCE de a înceta să mai ofere în avans presei copii ale discursurilor, o practică utilizată de majoritatea marilor bănci centrale din întreaga lume, este una surprinzătoare, notează Reuters.
Un purtător de cuvânt de la BCE a spus că decizia instituţiei reprezintă o „revizuire a procedurilor” după ce s-a întâmplat luni, precizând însă că măsură a fost luată în considerare înainte de această dată.
BCE a subliniat că interdicţia nu vizează şi datele pe care banca le publică şi nici nu va afecta deciziile sale cu privire la dobânda de referinţă care sunt oferite printr-o teleconferinţă, chiar dacă şi acestea sunt revizuite şi ar putea să se treacă la un sistem automatizat.
Reuters precizează că în mod normal Băncile centrale oferă jurnaliştilor în avans copii ale discurilor pentru a le putea publica simultan şi a reduce astfel şansele ca anumite persoane să facă tranzacţii pe baza unor informaţii privilegiate.
sursa: agerpres.ro