Efectuarea investițiilor pe oricare piață bursieră poate avea loc doar prin intermediul companiilor de brokeraj. În Republica Moldova activează 16 companii de brokeraj, numite conform legislației în vigoare societăți de investiție, prin intermediul cărora poți investi în acțiunile societăților pe acțiuni admise pe piața reglementată sau la sistemului multilateral de tranzacționare (MTF) al Bursei de Valori a Moldovei (BVM).
Societățile de investiție se împart în câteva categorii, legat de sistemul din care fac parte, cum ar fi cel bancar și non bancar și de licențile deținute de la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), cum ar fi de categoria A, B sau C.
Ca exemplu, licenţa de categoria C, conform prevederilor Legii privind piaţa de capital, permite deţinătorilor să desfăşoare toate serviciile şi activităţile de investiţii posibile pe piața de capital autohtonă, cum ar fi:
- primirea şi transmiterea ordinelor privind unul sau mai multe instrumente financiare;
- executarea ordinelor privind instrumentele financiare în numele clienţilor;
- tranzacţionarea în cont propriu;
- managementul portofoliului;
- consultanţa de investiţii;
- intermedierea subscrierii instrumentelor financiare şi/sau plasamentul instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm;
- plasamentul instrumentelor financiare fără angajament ferm;
- exploatarea unui MTF.
- administrarea fiduciară a investiţiilor;
- acordarea de credit sau împrumut unui client pentru a-i permite efectuarea unei tranzacţii cu unul sau cu mai multe instrumente financiare, în care este implicată societatea de investiţii ce acordă creditul sau împrumutul;
- consultanţă acordată societăţilor pe acţiuni privind structura capitalului, strategia industrială şi aspectele conexe, servicii referitoare la fuziuni şi achiziţii de societăţi;
- operaţiuni de schimb valutar, în cazul în care aceste operaţiuni sunt legate direct de prestarea serviciilor de investiţii;
- cercetări în investiţii şi analiza financiară sau orice altă formă de recomandare generală privind tranzacţiile cu instrumente financiare;
- servicii conexe la intermedierea subscrierii instrumentelor financiare.
Societățile de investiții bancare:
Categoria C:
- BC „MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A.;
- BC „VICTORIABANK” S.A.;
- BC ”ENERGBANK” S.A.;
- BC „EXIMBANK – GRUPPO VENETO BANCA” S.A.;
- BC „BANCA DE FINANȚE ȘI COMERȚ” S.A.;
- BC „MOBIASBANCĂ – GROUPE SOCIETE GENERALE” S.A.;
- BC „MOLDINDCONBANK” S.A.;
- BC „EUROCREDITBANK” S.A..
Societățile de investiții non bancare
Categoria C:
- „VALINVEST” S.A.;
- „BROKER M-D” S.A.;
- „GEST-CAPITAL” S.A..
Categoria B:
- „DAAC-INVEST” S.A.;
- CB „PROAJIOC” S.A.;
- „FINCOM” S.A.;
- „PRO INVEST CAPITAL” S.A..
Categoria A:
Pe lângă faptul că vei putea investi pe bursă prin intermediul acestor societăți de investiții, vei obține consultare profesionistă în domeniul tranzacționării pe piața de capital.
Autor: Dionisie Comerzan