O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de dl Ben Kelmanson se va afla în vizită de lucru la Chișinău în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2017. Pe parcursul vizitei, misiunea...
Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Iulia Iabanji, a participat vineri, 13 octombrie curent, la Forumul „Excelență în Business”, organizat de Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România....
Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței din 26 iulie 2017, conceptul Programului de stat „Prima casă”. Documentul vine să faciliteze accesul persoanelor fizice, în special a tinerelor familii, la creditele ipotecare, prin garantarea...
Cuantumurile minime ale salariilor de funcții sau cele ale salariilor tarifare vor fi stabilite în raport cu calificarea, gradul de pregătire profesională și competențele angajatului, potrivit unei hotărîri a Guvernului privind salarizarea angajaților din unitățile...
Alocaţiile anuale din bugetul de stat, cumulativ cu alte surse, pentru Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediul rural vor constitui cel puţin 2% din veniturile aprobate ale bugetului de stat, potrivit Legii cu...
PricewaterhouseCoopers (PwC), una din cele mai mari companii de prestare a serviciilor profesionale din lume, a relatat previziunile sale privind cele mai puternice economii din lume în anul 2030. Raportul intitulat „The long view: how...
După o pauză de un an în care a apărut sub formă de supliment al ziarului Jurnal de Chişinău, publicaţia ECOnomist revine la formatul independent de săptămânal pentru business. În 2017 ziarul va apărea în...
Amendamentele aprobate anterior de parlament și publicate în Monitorul oficial prevăd clar dreptul la alegere al oamenilor de afacere de a folosi ștampila în activitatea lor. Este prevăzut că întreprinderile și oamenii de afaceri nu...
Ministerul Economiei, în colaborare cu Delegația UE în Republica Moldova, organizează conferința ”DCFTA – doi ani de implementare”. Evenimentul vine să marcheze 2 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de constituire a Zonei...
Grupul de lucru, format din reprezentanții ministerelor și autorităților de la Comrat, condus de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministrul Economiei, a definitivat Planul de Acțiuni privind ameliorarea situației social-economice din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia pentru perioada...