Investitorii care achiziţionează acţiuni simple speră să încaseze venituri care vor depăşi câştigurile pe care le-ar putea obţine din alte investiţii sau plasamente, cum ar fi conturile de economisire, certificatele de depozit sau obligaţiuni. Investitorii recunosc că venitul aşteptat din acţiunile simple pe termen lung tinde să fie mai mare decât câştigurile din investiţii mai puţin riscante. Pentru a încasa venituri mai mari, investitorii trebuie să fie pregătiţi să accepte un nivel mai mare de risc.
Veniturile realizate diferă de cele aşteptate, sau venituri „ex ante” (before the fact). Veniturile aşteptate sunt valori estimate, pe când veniturile realizate sunt valori actuale.
Risc. În finanţe, riscul este măsurat în termeni de variabilitate a veniturilor. De exemplu, un investitor cumpără acţiuni simple. El speră că preţul va creşte sau va scădea. Deviaţiile de la tendinţa de creştere a preţului acţiunii pot fi mari. Prin urmare, riscul asociat cu investiţia în acţiuni simple este considerat mare.
Veniturile aşteptate sunt câştigurile pe care un investitor le anticipează că le-ar primi dintr-o investiţie. În schimb, venitul cerut reflectă venitul unui investitor cerut ca o compensaţie pentru riscul asumat. Veniturile cerute reprezintă unul din cei doi determinanţi ai valorii unei investiţii, indiferent dacă investiţia este un activ fizic sau unul financiar. Cel de-al doilea determinant al valorii este reprezentat de cash-flow-urile anticipate în urma efectuării investiţiei.
Valoarea unei investiţii este determinată de investitori prin compararea veniturilor aşteptate (ex ante) generate de investiţie cu veniturile cerute, dat fiind riscul asumat de investitor. Când venitul aşteptat dintr-o investiţie este mai mare sau egal cu venitul cerut, un investitor va găsi investiţia ca fiind atractivă.
Venitul cerut de investitor = Venitul fără risc + Prima de risc
Investitorii în general se aşteaptă să fie compensaţi pentru riscul pe care ei şi-l asumă când fac investiţia. Astfel, pe termen lung veniturile aşteptate şi cele cerute generate de valorile mobiliare achiziţionate vor tinde să fie egale. De exemplu, investitorii care au făcut plasamente în obligaţiuni primesc dobânzi şi la scadenţă valoarea de rambursare ca o compensaţie pentru amânarea consumului şi acceptarea riscului. La fel, în cazul acţiunilor, investitorii se aşteaptă să primească dividende şi o apreciere a preţului acţiunilor. Rata veniturilor cerută de aceşti investitori reprezintă costul capitalului pentru firmă.
Rata venitului cerută de investitori pentru valorile mobiliare este determinată în cadrul pieţei financiare şi depinde de cererea şi oferta de fonduri la care se adaugă o primă ce reflectă riscul aferent cash-flow-urilor promise pentru valorile mobiliare achiziţionate. În continuare se vor analiza aceşti determinanţi ai ratelor de venituri cerute de către investitori.
Rata veniturilor fără risc se referă la venitul disponibil pentru o valoare mobiliară care nu prezintă niciun risc de neplată. În cazul creditelor fără risc se înţelge că dobânda şi principalul sunt garantate aşa că nu apare niciun risc de neplată. Cel mai bun exemplu de valori mobiliare fără risc este dat de certificatele de trezorerie emise de guvern.
Rata veniturilor fără risc este compusă din două elemente. Primul, numit rata veniturilor reale este venitul pe care investitorii îl cer de la o valoare mobiliară fără risc într-o perioadă în care nu se aşteaptă la inflaţie. Practic, este venitul necesar prin care investitorii sunt convinşi să amâne oportunităţile de consum reale, curente. Rata veniturilor reală este determinată de interacţiunea ofertei de fonduri disponibilă din partea celor care economisesc şi cererea de fonduri pentru investiţii.
A doua componentă a ratei veniturilor fără risc este inflaţia sau scăderea puterii de cumpărare. Investitorii solicită o compensaţie pentru pierderea aşteptată a puterii de cumpărare atunci când amână un consum imediat şi plasează fondurile in diferite valori mobiliare. În consecinţă, o primă de risc este încorporată în rata veniturilor cerute pentru inflaţia aşteptată. Când se aşteaptă o creştere a ratei de inflaţie în mod normal aceasta conduce la o creştere a ratei veniturilor pentru toate tipurile de valori mobiliare.
Prima de risc la maturitate se referă la influenţa perioadei de timp în care s-a realizat investiţia sau plasamentul de fonduri. Structura ratelor dobânzii este modelul de randament al dobânzilor pentru titlurile de valoare care diferă numai prin perioada de maturitate. În general, randamentul la maturitate al valorilor mobiliare are tendinţa de creştere. Dacă se reprezintă grafic randamentul la maturitate al titlului în functie de perioada de maturitate se obţine o curbă ce reflectă nivelele de rate ale dobânzii viitoare. Dacă ratele dobânzii pe termen scurt, inclusiv ratele de inflaţie se aşteptă să crească, curba randamentului va tinde să aibă o pantă crescătoare. În schimb, o curbă cu o pantă descrescătoare a randamentului reflectă o scădere aşteptată a ratelor dobânzii, inclusiv a ratelor inflaţiei.
De asemenea, acest randament reflectă ceea ce se numeşte prima de maturitate. Această primă exprimă preferinţa multor investitori pentru plasamente sau investiţii pe termen scurt, deoarece riscul asociat cu rata dobânzii este mai mic decât în cazul plasamentelor pe termen lung. Astfel, dacă rata dobânzii creşte, deţinătoarul unei obligaţiuni pe termen lung va găsi că valoarea investiţiei sale a scăzut substanţial mai mult decât în cazul în care ar fi achiziţionat o obligaţiune pe termen scurt. În plus, deţinătorul unei obligaţiuni pe termen scurt are posibilitatea după ce titlul ajunge la maturitate să investească câştigurile generate de obligaţiune la o nouă rată a dobânzii care este mai mare. Deţinătorul unei obligaţiuni pe termen lung trebuie să aştepte o perioadă mult mai mare de timp Înainte ca această oportunitate să devină posibilă. Ca atare, prima de maturitate este mai mare pentru obligaţiunile pe termen lung decât pentru cele pe termen scurt.
Structura ratelor dobânzii la maturitate se schimbă În funcţie de cererea şi oferta de fonduri cu diferite perioade de maturitate. De exemplu, companiile de asigurări, sau fondurile private de pensii preferă să facă investiţii În valori mobiliare pe termen lung. În schimb, băncile comerciale preferă plasamentele cu maturitate pe termen scurt.
Prima de risc de neplată (de faliment). Înseamnă riscul ca dobânda şi principalul promise să nu mai fie plătite. Titlurile de stat sunt considerate În general ca fiind fără risc. În schimb, valorile mobiliare emise de companii sunt supuse unui risc de faliment. Agenţiile de rating ca Moody’s, Standard and Poor’s şi Fitch realizează evaluării ale riscului de faliment pentru majoritatea obligaţiunilor corporatiste sub formă de „rating”. Moody’s, de exemplu, clasifică obligaţiunile pe o scară cu 9 puncte de la Aaa, Aa până la C, unde Aaa Înseamnă obligaţiunile cu riscul de faliment aşteptat cel mai scăzut. Randamentul obligaţiunilor creşte pe măsură ce riscul de faliment creşte, reflectând astfel relaţia pozitivă dintre risc şi venitul cerut. În timp, veniturile cerute pentru obligaţiuni de către investitori prezintă diferite nivele ale riscului de faliment, reflectând perspectiva economică şi probabilitatea de faliment aferentă.
Primele de risc financiar şi de afacere. În cazul aceluiaşi tip de valori mobiliare se observă o diferenţă semnificativă a ratelor de venit cerute. Aceste variaţii reflectă diferenţele În privinţa riscului financiar şi de afacere care pot să se modifice de la o firmă la alta. Riscul afacerii se referă la variabilitatea câştigurilor operaţionale ale acesteia În timp. Acest risc este influenţat de mulţi factori, inclusiv variabilitatea vânzărilor şi a costurilor operaţionale care pot afecta ciclul de operare al afacerii, diversificarea sortimentului de fabricaţie, tehnologia folosită şi cota de piaţă deţinută. Când acest risc este mai mic, atunci şi venitul cerut de investitor este mai redus. Riscul financiar se referă la variabilitatea suplimentară a câştigurilor companiei pe acţiune ce rezultă din utilizarea surselor de fonduri cu cost fix, cum sunt Împrumuturile cu rate ale dobânzii fixe. În plus, o creştere a Îndatorării financiare a firmei va determina ca riscul de insolvenţă să crească.
Riscul sistematic şi nesistematic. Riscurile pe care investitorii şi le asumă pot fi descompuse În componente de risc sistematic (nediversificabile) şi nesistematic (diversificabile). Riscul sistematic al valorilor mobiliare se referă la aceea porţiune din variabilitatea venitului cauzată de factorii care afectează piaţa titlului ca Întreg, cum ar fi schimbarea perspectivei economice generale. Riscul sistematic este o măsură (β) a volatilităţii veniturilor relative la veniturile generale ale pieţei de valori mobiliare. Riscul nesistematic se referă la porţiunea de variabilitate a veniturilor unei valori mobiliare cauzată de factori specifici acelui titlu. Riscul nesistematic poate fi În mare măsură redus sau chiar eliminat de către investitor prin diversificarea portofoliului (colecţia de titluri). Riscul sistematic nu poate fi diversificat.
