Cine este ținta sancțiunilor antirusești?

Se va prăbuși oare Rusia? E o întrebare care frământă pe mai mulți în contextul în care un șir de state cer înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei, suspectând guvernul rusesc de susținerea a mișcărilor separatiste din regiunile din Estul Ucrainei.

Totuși, nimeni nu poate răspunde la întrebarea: ce ar însemna această „prăbușire”? Căderea regimului Putin? Însă regimul lui Putin nu constă atât în personalitatea lui, cât în structura puterii, care se va menține încă multe decenii. Putin nu este decât o personificare a stării de fapt. Schimbarea persoanei din fruntea statului nu presupune schimbarea radicală a elitei. Instaurarea unui regim prooccidental, care ar fi dispus să cedeze la orice presiune a Uniunii Europene sau SUA, așa cum a fost în anii 90, este o iluzie. Nici chiar Elțin, cu tot liberalismul său și cu toată susținerea pe care a beneficiat-o din partea americanilor, nu a fost atât de conciliant pe cât sa dorit. Dimpotrivă, disprețul elitei rusești față de colapsul Rusiei elțeniste a și favorizat propulsarea lui Putin în vârful puterii politice. Putin va putea fi debarcat doar cu condiția apariției unui lider mai dur și mai autoritar decât Putin. Oare chiar își dorește acest lucru Occidentul?

Cetățenii ruși nu percep sancțiunile impuse de vestici drept o consecință a politicii externe a Moscovei, ci drept un război declarat rușilor și Rusiei. Astfel, efectul încercărilor de a pune Moscova la zid are un efect invers celui scontat: însăsprirea sancțiunilor nu va face decât să convingă rușii că Occidentul nu poate fi decât un inamic. Sporirea sentimentelor de ură față de occident și marginalizarea oricărei opoziții liberale nu poate decât să favorizeze consolidarea unui regim antioccidental la Moscova, care va fi presat din interior să evite orice dialog cu Vestul.

Ar putea „prăbușirea” fi însoțită de o destrămare teritorială a Rusiei? Dacă o astfel de întebare era pusă în anii 90, atunci se putea discuta serios pe acest subiect. Unul din factorii care ar favoriza separatismul teritorial este existența unor centre economice puternice, care și-ar dori separarea de restul țării. În ultimele două decenii, în Rusia a avut loc degradarea economică a regiunilor și concentrarea capitalului în partea europeană a țării, în special la Moscova și Sankt-Petersburg. Din punct de vedere economic, Rusia este un sistem hipercentralizat. Cele două mari centre industriale sunt destinația migrației interne din zonele sărace, fără de care niciun subiect al federației nu poate supraviețui. Sancțiunile impuse de Vest nu favorizează descentralizarea capitalului, ci dimpotrivă, dependența regiunilor de centru.

Ca și în cazul sancțiunilor împotriva Iranului, cei care au cel mai mult de pierdut sunt țările Uniunii Europene, în timp ce beneficiarul direct sunt Statele Unite ale Americii, care sunt deranjate de apropierea dintre UE și Federația Rusă, în contextul în care se poată negocieri pentru semnarea Tratatului Transatlantic. Așa cum afirmă toți marii geopoliticieni americani, nu există mai mare pericol pentru interese americane, decât parteneriatul și pacea dintre Germania și Rusia. Paralel, se poartă negocieri și pentru un Tratat Transpacific. Ordinea semnării acestora ar dicta regulile de joc pe piața globală. În cazul în care SUA va eșua în impunerea unui tratat cu UE, formarea unui bloc economic și politic ruso-european va fi inevitabil, SUA fiind nevoită să se integreze economic cu zona asiatică, în special cu gigantul chinez. Iată de ce SUA are nevoie de provocarea unei isterii antirusești în Europa, pentru că orice război rece între Est și Vest transformă statele europene în sateliți ai Washingtonului. Așadar, ținta finală a sancțiunilor nu este Rusia, ci Uniunea Europeană.

Autor: Octavian Racu

Sursa: octavianracu.wordpress.com