CNPF a constat încălcări la A.E.Î. „MICROCREDIT”

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF)  a efectuat un control complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „MICROCREDIT” , pentru perioada de activitate 1 august 2012 – 31 ianuarie 2015.

În urma acestui control, CNPF a constatat unele încălcări a legislaţiei.

După verificarea Raportului specializat al asociaţiei, CNPF a identificat diminuarea tuturor indicatorilor înregistraţi, iar micşorarea profitului net de circa 6,9 ori se datorează gestiunii ineficiente a activităţii operaţionale a asociaţiei, fapt ce se reflectă negativ asupra capitalului propriu. Astfel, plăţile efectuate sub formă de dobânzi aferente depunerilor de economii şi creditelor externe, rezultatul din constituirea provizioanelor, remunerarea salariaţilor şi alte activităţi operaţionale, care la situaţia din 31 decembrie 2014 constituie circa 726 mii lei depăşesc semnificativ încasările în sumă totală de circa 573 mii lei, din dobînzi, comisioane şi penalităţi la împrumuturile acordate şi dobînzi aferente depozitului bancar al asociaţiei. În aşa mod asociaţia nu a respectat cerinţele art. 28 alin. (1) şi art. 29 alin. (3) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr. 139-XVI din 21 iunie 2007, privind valoarea totală minimă a activelor acesteia.

sursa: Monitorul Oficial

Totodată, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat în perioadele 30 noiembrie 2013 – 28 februarie 2014 şi 30 iunie 2014 – 31 ianuarie 2015 respectarea cerinţelor pct. 12 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr. 17/8 din 30.04.2008, privind plasarea şi menţinerea rezervei instituţionale de minimum 4 la sută din active în conturi bancare de depozit la termen şi/sau în valori mobiliare de stat.

La situaţia din 30 septembrie 2012 şi 30 noiembrie 2012 au fost încălcate prevederile art. 33 alin. (3) lit. e) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut şi pct. 4 din Normele de prudenţă financiară, conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată să deţină şi să menţină rezerva instituţională în raport cu valoarea activelor la orice dată de minimum 10 la sută începînd cu al şaselea an de activitate.

În perioada 31 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2013 şi la situaţia din 30 iunie 2014, investiţiile asociaţiei în Fondul de lichidităţi au constituit mai puţin de 10 la sută din valoarea totală a depunerilor de economii, fiind astfel încălcate cerinţele art. 9 alin. (2) lit. c), art. 35 din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut şi pct. 8 din Regulamentul privind fondul de lichidităţi al asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobat prin Hotarîrea C.N.P.F. nr. 13/11 din 1 aprilie 2010, conform cărora asociaţia care deţine licenţa de categoria B este obligată să menţină investiţii în Fondul de lichidităţi în mărimea minimă calculată conform pct. 13 din Normele de prudenţă financiară.

Contrar prescripţiilor stipulate la pct. 3 din Hotărîrea C.N.P.F. nr. 48/8 din 23 noiembrie 2012 „Cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „MICROCREDIT””, pentru întreaga perioadă supusă controlului valoarea totală a cotelor de membru ale asociaţiei a depăşit limita de 20 la sută din rezerva instituţională, fiind astfel încălcate cerinţele pct. 7 din Normele de prudenţă financiară.

Nerespectînd cerinţele Hotărîrii C.N.P.F. nr. 20/3 din 24 mai 2010 „Cu privire la rezultatele examinării şi analizei datelor din rapoartele financiare ale asociaţiilor de economii şi împrumut pentru anul 2009” şi pct. 2 din Hotărîrea C.N.P.F. nr. 48/8 din 23 noiembrie 2012, în luna iulie 2014 au fost încasate depuneri de economii în mărime de circa 296,7 mii lei în condiţiile în care la situaţia din 30 iunie 2014 ponderea împrumuturilor şi dobînzilor aferente restante mai mult de 30 de zile în total portofoliul de împrumut a constituit peste 5,0 la sută, iar depunerile de economii au depăşit valoarea dublă a rezervei instituţionale.

Contrar prevederilor pct. 38 din Normele de prudenţă financiară şi art. 29 pct. 3 lit. b) din Statut, consiliul asociaţiei a adoptat decizii privind încheierea tranzacţiilor cu 2 membri ai consiliului care, fiind persoane afiliate asociaţiei, au fost prezenţi în cadrul şedinţelor pe parcursul discutării şi adoptării deciziilor referitoare la acordarea împrumuturilor.

Nerespectînd cerinţele art. 9 alin. (2) lit. b), art. 44 alin. (1) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut, art. 29 alin. (6) din Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 şi capitolului IV ”Norme metodologice de aplicare a conturilor contabile” din Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 174 din 25 decembrie 1997 rapoartele financiare şi specializate ale asociaţiei din perioada 31 ianuarie 2013 – 31 ianuarie 2015 nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale asociaţiei, fiind admise cazuri în care cheltuielile anticipate curente efectuate nu au fost trecute la cheltuielile perioadei viitoare în decursul a cel puţin un an, astfel rezultatul financiar al asociaţiei din perioadele respective a fost majorat nejustificat.

Directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea integrală a inventarierii patrimoniului asociaţiei pentru anii 2012-2014 în conformitate cu cerinţele Regulamentului privind inventarierea, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 60 din 29 mai 2012, fiind astfel încălcate cerinţele art. 13 alin. (2) lit. e) şi art. 24 alin. (1) din Legea contabilităţii.

În calitate de entitate raportoare asociaţia a elaborat şi aprobat programul propriu privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului cu încălcarea termenului prevăzut la pct. 2 din Hotărîrea C.N.P.F. nr. 49/14 din 21 octombrie 2011 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară”, totodată, contrar pct. 3 din aceeaşi hotărîre, C.N.P.F. nu a fost informată despre aprobarea programului respectiv. Nerespectînd cerinţele art. 8 alin. (2) din Legea nr. 190-XVI din 26 iulie 2007 „Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului”, datele privind 23 tranzacţii aferente acceptării şi rambursării depunerilor de economii şi o tranzacţie privind acordarea împrumutului, realizate în numerar printr-o operaţiune în valoare de peste 100,0 mii lei în diverse perioade, nu au fost remise Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Contrar art. 5 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi pct. 13 alin. (2) din Regulamentul privind măsurile de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat ţinerea registrului persoanelor fizice şi juridice identificate şi nu a aplicat măsuri de identificare a persoanelor fizice sau juridice, precum şi a beneficiarului efectiv, la efectuarea tranzacţiilor ocazionale în valoare de cel puţin 50 mii de lei, precum şi la efectuarea tranzacţiilor electronice în valoare de cel puţin 15 mii de lei, indiferent de faptul că tranzacţia se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni.

În urma acestor constatări, CNPF a Hotărât să iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. „MICROCREDIT” conform Codului contravenţional al Republicii Moldova şi să prescrie administratorilor A.E.Î. „MICROCREDIT” întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor constatate şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.

Sursa: Monitorul Oficial



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.