Creditele de consum și imobiliare salvează băncile de la colapsul de creditare

După criza bancară din anul 2014, băncile s-au pomenit în fața unei cereri anemice pentru împrumuturi. Pe de o parte, depozitele au început să crească, iar pe de alta, volumul creditelor acordate a coborât sub nivelul de dinaintea crizei. În prezent, soldul total al împrumuturilor se cifrează la circa 32 miliarde de lei față de 48 miliarde de lei cât era înainte de 2014, a explicat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” jurnalistul Victor Ursu.

Reducerea creditării a avut loc pe fundalul regulilor mai stricte impuse de către Banca Națională a Moldovei, dar și ca urmare reglementărilor Basel III, care prevăd o diversificare mai largă a portofoliului de clienți și o gestionare calitativă a riscurilor.

”Astfel, după reducerea creditării, băncile s-au pomenit cu un volum mare de lichidități (majorarea soldului depozitelor) pe care nu aveau unde să le direcționeze. În context, acestea au început să se orienteze spre persoanele fizice, care de altfel sunt și cei mai buni platinici cu o rată a neperformantelor care depășește 3%. Și anume prin impulsionarea acordării creditelor de consum, dar și a celor imobiliare prin intermediul Programului ”Prima Casă”. De exemplu, unele bănci acordă credite de consum de până la 100 mii de lei fără garanții. Iar pentru împrumuturile imobiliare sunt acceptate și persoanele care muncesc în străinătate. Condiția este să aibă un contract de muncă și un venit lunar care depășește 900 de euro”, susține Victor Ursu.

Ca urmare a impulsionării acordării împrumuturilor de consum și a celor imobiliare persoanelor fizice la sfârșitul anului 2018, soldul creditelor acordate va fi unul pozitiv. Trendul va continua și anul viitor, deoarece autoritățile au anunțat deja continuarea Programului ”Prima Casă”, dar și pe fundalul stabilizării ratelor de dobândă. În luna noiembrie, rata medie a creditelor acordate persoanelor fizice a constituit 7,74%, iar persoanelor juridice – 9,03%.

Pentru anul 2018, estimările arată un avans de peste 25% a împrumuturilor acordate. Or, ca urmare a creșterii împrumuturilor printre riscurile potențiale se numără totuși creșterea nivelului de îndatorare al familiilor cu venituri mici, unde restituirea creditelor prezintă o anumita dificultate. Cele mai multe probleme apar la creditele de consum în cazul în care clientul își pierde locul de muncă sau se îmbolnăvește. Datoriile cresc cel mai mult în rândul clienților cu venituri mari. Ba mai mult, restituirea creditelor poate deveni o problemă dacă prețul apartamentelor va crește asta pe fundalul majorării împrumuturilor imobiliare acordate prin intermediul programului ”Prima Casă”.

Sursele de finanțare a creditelor bancare rămân a fi depozitele atrase de la persoanele fizice și juridice. Acestea reprezintă circa 50% din totalul pasivelor. Însă problema esențială rămâne maturitatea scurtă a depozitelor. Majoritatea dintre ele sunt constituite pentru șase și 12 luni.

În concluzie, Victor Ursu susține că persoanele fizice s-au dovedit a fi cele care au salvat băncile de la criza acordării împrumuturilor în care au intrat după anul 2014. Pe termen mediu, deocamdată aceasta este miza bancherilor.

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.