Economia Republicii Moldova este dezvoltată asimetric

În Republica Moldova, inclusiv şi în multe din statele lumii, dezvoltarea reală a economiei are loc asimetric din punct de vedere regional. Disparităţile de dezvoltare regională din ţară sunt datorate repartizării neuniforme, în mare parte, a factorilor de producție, nivelelor de urbanizare sau calității de infrastructură tehnologică și instituțională, potrivit Policy Briefului realizat de Iurie Gotișan, ”Disparități economice regionale în Moldova„.

”În linii mari din capul locului ar trebui să constatăm că disparitățile curente în dezvoltarea regională pot fi atribuite şi urmare a gestionării economice defectuoase a ex-URSS, inclusiv acestea pliindu-se ca un factor al procesului de industrializare diferită, dar și a celui de urbanizare incompletă a țării. Mai mult, procesele date chiar s-au accelerat în perioada de tranziţie”, a spus Gotișan.

Astfel, una din cea mai mare discrepanţă în profil regional este o concentrare excesivă a economiei în mun. Chișinău, acesta fiind urmat cu o mare diferenţă de mun. Bălți. Evidenţierea acestor două oraşe este focusată în mare parte pe diferenţierea din punct de vedere structural a factorilor de producţie care există în aceste poluri de dezvoltare economică şi restul ţării. În ceea ce privește sectorul agricol, spre deosebire de cel industrial, este mult mai important pentru economiile tuturor raioanelor. Respectiv, aceleaşi date statistice arată că indicatorii de productivitate în agricultură sunt mai mult sau mai puţin similari, comparativ cu cei din sectorul industrial.

Pentru depășirea situației disparităților economice regionale, autorul studiului recomandă consolidarea și lărgirea capacităţilor de autofinanţare a autorităților publice locale, implementarea promptă a cadrului de dezvoltarea regională și elaborarea la nivel naţional a unui sistem unic de monitorizare a tuturor intervenţiilor în cadrul regiunilor de dezvoltare.

Publicația a apărut cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

Descarcă publicația!



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.