Ministrul rus de Finanţe: Rubla a devenit prea puternică

Rubla a devenit prea puternică, a afirmat vineri ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov, comentând măsurile luate de banca centrală a Rusiei la sfârşitul anului 2014 şi începutul lui 2015, relatează Sputnik.

S-a întâmplat ceea ce ne-am aşteptat: volumul rezervelor în aur s-a stabilizat, apoi rubla a început să se stabilizeze, iar acum s-a întărit. Credem că s-a apreciat extrem de puternic, este prea mult„, a spus Siluanov.

Anton Siluanov
Anton Siluanov. foto: unikassa.ru

Ministrul a arătat că la sfârşitul lui 2014 cererea de valută din partea ruşilor a crescut din cauza devalorizării rublei, ceea ce a condus la ieşiri de capital şi la accelerarea inflaţiei.

Rubla s-a devalorizat cu 46% în 2014, coborând în decembrie la 67,8 unităţi pentru un dolar, pe fondul scăderii cotaţiilor petrolului. În acest an, rubla şi-a revenit însă, atingând vineri nivelul de 51,6 unităţi pentru un dolar.

Bloomberg a estimat recent că rubla rusească înregistrează cele mai bune performanţe între valutele analizate la nivel mondial, principalul motiv pentru aprecierea monedei fiind armistiţiul din Ucraina.

La jumătatea lunii martie, Siluanov a apreciat că economia Rusiei a depăşit cel mai dificil moment la sfârşitul lui 2014, fiind în curs de stabilizare.

sursa: mediafax.ro

In this article


Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.