Startarium, o platforma dedicata antreprenorilor romani, a lansat o sectiune de crowdfunding pentru startup-urile locale.
Crowdfundingul este o forma de strangere de fonduri care se realizeaza online, pe platforme speciale, acreditate, unde antreprenorii isi listeaza proiectele (produse sau servicii).
Pentru inceput, pe Startarium campaniile pot fi lansate cu finantare fixa, pe o perioada intre 30 si 60 de zile.
„Finantarea prin crowdfunding este o ocazie excelenta pentru un antreprenor sa isi testeze produsul sau serviciul pe care intentioneaza sa il lanseze. Pe langa componenta financiara care iti poate permite strangerea capitalului necesar la inceput, o campanie de crowdfunding este o perioada foarte intensa de lucru, care ar trebui sa ii ajute pe antreprenori sa se concentreze pe promovarea ideii lor.
Ne propunem sa fim alaturi de toti cei care vor sa initieze o astfel de campanie, si astfel, de a fi cu un pas mai aproape de lansarea startup-ului lor”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO Impact Hub in Romania.
5 dintre cele 17 startup-uri participante in programul de accelerare Hubcelerator, organizat de Impact Hub Bucharest, au initiat deja cu ajutorul platformei Startarium prima campanie de crowdfunding a business-ului lor.
Zuriell, un startup ce propune un nou concept de agende refolosibile a atins deja o rata de succes a campaniei de peste 300%. Make-up Sevalet, o masa de toaleta inovatoare, Haine cu Spirit, piese vestimentare multifunctionale, Ento, un concept vestimentar minimalist, si Lemnia, genti sculptate in lemn sunt alte nume prezente in sectiunea de Crowdfunding de pe Startarium.
Pentru a putea initia o campanie, antreprenorii trebuie sa parcurga toti pasii solicitati, campania lor fiind supusa ulterior unei evaluari.
In Romania mai exista, in prezent, inca sase platforme de crowdfunding: Crestemidei.ro, Multifinantare.ro, Wearehere.ro, Bursabinelui.ro, Sprijina.ro si o plaforma de finantare lansata de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj (crowdfunding.alumni.ubbcluj.ro).
Sursa: startupcafe.ro