Sfaturi de la un trader profesionist: Învață să nu pierzi, apoi banii vin singuri!

Mircea Dologa este trader profesionist de 24 de ani, dupa ce initial a fost investitor. Dupa multi ani de studiu, analiza si practica, isi impartaseste cunostintele in cursuri si seminarii, carti sau articole. Tradingul imbina educatia, cunostinte, logica si multe elemente psihologice. Citeste aici mai multe sfaturi si recomandari.

Educatia este esentiala

Primul lucru absolut necesar inainte de a face tranzactia este educatia bursiera – altfel, esti sortit pierderii.

Mircea Dologa

Mircea Dologa, foto:ziare-pe-net.ro

Oamenii cred ca bursa se invata in 3 secunde, daca luni nu sunt milionari, miercuri sigur vor fi. Unii au noroc la inceput, castiga, ii stimuleaza, dar in final pierd banii. Daca nu consideri tradingul ca o profesie, esti un amator. Si daca esti amator, pierzi bani”, explica dr. Mircea Dologa, intr-un interviu acordat Wall-Street.ro.

In prezent, dr. Mircea Dologa este doar trader, desi a inceput ca investitor. „Pe masura ce esti intr-o experienta, iti dai seama de toate aspectele acesteia. Investitorul trebuie sa astepte saptamani, chiar luni pentru a vedea rodul muncii sale. Un trader il are la finalul zilei. Este o motivatie extraordinara sa mergi acasa seara cu un castig bun”, explica Dologa. Citeste aici mai multe.

Practic, primul pas in trading este sa inveti cum sa nu pierzi banii, sa urmezi niste reguli, principii.

Dupa ce ai invatat cum sa nu pierzi, banii vin singuri. La finalul zilei conteaza un singur lucru: exactitatea cu care ai pus in practica principiile invatate. O tranzactie excelenta nu este una cu profit de 2000 de euro, ci una in care ai indeplinit planul prestabilit”.

Cumul de factori psihologici

Un trader are nevoie de un cumul de calitati si factori psihologici pentru a face performanta: disciplina, rabdare, perseverenta, incredere in sine si construire de rutine.

Viata noastra este plina de rutine si ritualuri. Daca analizam si notam timp de cateva saptamani ce facem zi de zi, de dimineata pana seara, observam asemenari intre plajele orare si ajungem la cicluri care se repeta. Viata noastra este plina de cicluri circadiene. Iar la succesul unei tranzactii factorii psihologici contribuie in proportie de 80%”, explica dr. Mircea Dologa.

De-a lungul celor 24 de ani in pietele financiare, traderul a observat o caracteristica foarte intalnita la oameni: lacomia.

Perseverenta si rabdare

In opinia profesorului de trading, psihologia reprezinta mai mult de 80% din luarile de decizii de tranzactionare.

Trebuie sa iti faci un plan si sa il urmezi. Increderea in sine vine dupa multe incercari, daca ai invatat bine. Totul se bazeaza pe asimilarea perfecta a cunostintelor si punerea in practica a acestora”.

Traderul recomanda cresterea treptata a sumei de bani investita, pe masura ce se capata experienta si incredere.

Cand incepi sa ai rezultate poti sa si visezi ca vei fi milionar. Dar, chiar daca nu ti-a mers bine tot timpul trebuie sa perseverezi si sa fii atent sa nu pierzi toti banii”.

De asemenea, dr. Dologa recomanda traderilor sa aiba un corp si o minte odihnita, daca vor sa isi dedice mult timp tradingului.

Cu ce sunt diferiti cursantii romani

Principala dificultate pe care dr. Dologa o intampina in Romania este faptul ca oamenii nu sunt obisnuiti cu adevaratele tarife ale unor astfel de cursuri.

Un modul la seminarul sau costa in jur de 1.700 de euro, in varianta de 7 zile, si circa 500 de euro pentru 2 zile.

In tarile dezvoltate, tariful minim este de circa 600 de euro pe zi, pentru fiecare cursant.

De asemenea, la nivel de perceptie, traderul a observat ca romanii fac mult demo si cred ca asa se experimenteaza pe trading.

Este ca si cum ai crede ca daca sofezi mult timp inveti sa conduci. Dar este fals, pentru ca daca nu stii regulile de circulatie faci accident. In cazul acesta, accidentul este pierderea capitalului”.

Dologa spune ca a investit circa 80.000 de euro in educatie financiara, timp de 3 ani, mergand la cursuri, seminarii in SUA, Canada sau Londra. „In SUA, cei mai buni traderi iau 5.000 de dolari pe zi. Eu am stat 5 zile la unul din cei mai buni si am invatat enorm”, explica acesta.

Practic, fie accepti prezenta unui mentor, fie inveti de unul singur. Timpul alocat invatarii este mai scurt cu un mentor, dar si bugetul mult mai mare. Insa, daca alegi sa inveti singur, deci cu un buget mai mic, nu ai siguranta ca vei fi pe deplin pregatit, pentru sa sunt anumiti factori psihologici pe care nicio carte nu ii poate invata.

Ce solutii sunt pentru piata romaneasca?

Cu siguranta nivelul de educatie bursiera al pietei nu este cel dorit, insa dr. Dologa spune ca situatia este similara si in Franta sau SUA. Insa, diferenta este ca in alte tari exista intreprinzatori care au facut institutii educative.

Exact acelasi lucru ar trebui facut si in Romania. Ar trebui sa existe o generatie de traderi care sa fie scoliti si sa isi fi dovedit eficacitatea. Trebuie sa fie cineva certificat, care sa aleaga sa se daruiasca noii generatii”, afirma Dologa.

In opinia sa, cercurile gratuite de investitori ar fi o solutie de inceput. „Chiar daca nu sunt experti, vor schimba idei, se vor construi idei noi si directii. Problema este ca nimeni nu isi asuma riscul. Trebuie sa existe o educatie si o delegare de putere. Poate vorbesc visuri, dar aceasta este singura cale”, a conchis traderul.

Cine este Mircea Dologa?

Traderul Mircea Dologa este membru al societatilor de analiza tehnica moderna din SUA, Marea Britanie si Australia. A scris peste 200 de articole in aproximativ 10 reviste de finante.

A publicat trei carti, in total 1200 de pagini, in limba engleza dar si traduse in limba romana si chineza. Pe site-ul propriu publica saptamanal analize ale Bursei de la Bucuresti, a unor indici internationali: DJIA, DAX, S&P500 sau a unor perechi de valute.

Intre 15 si 21 octombrie sustine seria de seminarii de investitii bursiere profesioniste, nivelul mediu si incepator, in Bucuresti. Cursul dureaza fie 2 zile (in weekend), fie 7 zile, costurile fiind diferite in functie de perioada. Intre 29 octombrie si 4 noiembrie va sustine al doilea modul al cursului – pentru nivelul intermediar si avansat.

Ambele cursuri se desfasoara la sediul Institutului de Guvernanta Corporativa al Bursei de Valori Bucuresti. Dr Mircea Dologa a studiat la New York University si Cooper Union School of Engineering and Science din New York si a absolvit cea din urma institutie cu titlul de Licentiat in Fizica Teoretica.

A obtinut titlul de Doctor in Stiinte Medicale la Facultatea de Medicina din Paris. De asemenea a urmat cursurile de Master in Finante si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii South Carolina din Columbia si ale Universitatii Franceze de Afaceri si Finante (HEC Paris, Frante).

Sursa: wall-street.ro


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.