Începând de astăzi, 6 octombrie, Bursa de Valori Bucureşti şi Depozitarul Central, trec la sistemul de decontare în termen de două zile după data tranzacţiei (T + 2). Investitorii îşi vor primi banii, sau acţiunile şi alte instrumente tranzacţionate, cu o zi mai devreme. Până acum a funcționat decontarea la T + 3, scrie Economica.net.
Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Banca Naţională a României au aprobat modificările Codului Depozitarului Central, instituţia care se ocupă de operaţiunuile post tranzacţionare de la Bursă, prin care se trece la ciclul de decontare de două zile („T+2”), de la cel de trei zile.
Până acum, investitorul care vindea luni un pachet de acţiuni, primea banii în cont joi. Acum îi va primi miercuri.
Toate bursele europene se aliniază la această modificare începând de azi, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, pe care Germania şi Bulgaria o adoptaseră deja.
Sursa: Economica.net