Societatea pe acţiuni „Termoelectrica” – o companie fezabilă pe placul guvernării

După un an de activitate a SA Termoelectrica, creată în urma fuzionării centralelor electrice cu termoficare  „CET-1”, „CET-2”  și a fostului furnizor de energie termică „Termocom”, putem constata că proiectul inițiat de Ministerul Economiei, în colaborare cu partenerii de dezvoltare, a fost unul reușit, fiind creată o companie  fezabilă, capabilă să îndeplinească necesitățile consumatorilor şi să asigure un sistem centralizat de termoficare eficient pentru municipiul Chişinău. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al economiei, în cadrul vizitei de lucru la SA Termoelectrica.

Potrivit lui Octavian Calmîc, pe parcursul unui an de activitate, datorită unui management eficient al echipei de la  Termoelectrica, s-a reușit lansarea unui program complex de restructurare şi modernizare a sistemului, optimizare a cheltuielilor, precum şi achitare a datoriilor istorice, acumulate de cele trei companii față de furnizorul de gaze, etc.

Octavian Calmîc
Octavian Calmîc. foto: gov.md

Decizia privind crearea SA Termoelectrica a fost una corectă și justificată sub toate aspectele, deoarece doar după un an de activitate s-a reușit atât asigurarea consumatorilor cu servicii mai calitative, cât și diminuarea pierderilor la toate compartimentele”, a specificat Octavian Calmîc. În context, ministrul Economiei a menționat că în urma unei decizii a Guvernului Republicii Moldova, SA Termoelectrica a fost inclusă în lista obiectelor nepasibile privatizării, deoarece este o întreprindere strategică, care oferă servicii importante pentru capitala țării.

Făcând o trecere în revistă a activității SA Termoelectrica pe parcursul primului an de activitate, directorul general, Veaceslav Eni, a menționat că accentul a fost pus pe dezvoltarea strategică și pe îmbunătățirea eficienței SACET- ului. „De curând a fost dată în exploatare o nouă stație de pompare, dotată cu echipamente tehnice de ultimă generație, care deja asigură cu apă caldă menajeră peste 50% din consumatorii noștri. Totodată, peste 100 de clădiri publice vor fi reconectate la SACET şi vor beneficia de instalarea Punctelor Termice Individuale și rețelelor termice aferente”, a spus Eni.

Directorul General a mai accentuat că în viitor se preconizează şi alte investiții în modernizarea principalelor stații de pompare SP-8, SP-12, SP-13, în reabilitarea unor segmente ale rețelelor termice de distribuție, precum şi înlocuirea Punctelor Termice Centrale (PTC) vechi cu Puncte Termice Individuale, ceea ce presupune că consumatorii vor beneficia de servicii mult mai calitative.

Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a subliniat importanța continuării reformelor inițiate pentru îmbunătățirea eficienței SACET, accentuând că pentru atingerea obiectivelor trasate este planificată, în colaborare cu partenerii de dezvoltare, implementarea unui set de proiecte pentru modernizarea întregului sistem de asigurare cu agent termic.

De cealaltă parte, reprezentantul Băncii Mondiale – Moldova, Sandu Ghidirim, a reiterat importanța reformelor inițiate în cadrul Proiectului pentru Îmbunătățirea Eficienței SACET, în contextul în care alimentarea centralizată cu energie termică este cea mai modernă şi eficientă modalitate de livrare a agent termic pentru consumator.

„Termoelectrica” S.A este principalul producător de energie electrică în regim de cogenerare şi producător și furnizor de energie termică în capitala țării, asigurând cu servicii de termoficare peste 7 199 de imobile, sau circa 70% din consumul total de energie termică al municipiului Chişinău şi suburbii, şi livrând în Sistemul Energetic Național circa 20% din consumul total al țării (fără Transnistria).

Sursa: Ministerul Economiei


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.