Suma achizițiilor publice a constituit 8,6 miliarde de lei cu 14,6% mai mult în anul 2017 față de anul precedent, dar economista IDIS Viitorul, Diana Enachi a declarat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism...
La 02 mai 2018, banca comercială EXIMBANK a semnat contractul de colaborare cu Ministerul Finanțelor și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) privind acordarea creditelor în cadrul Programul de stat „Prima casă”....
Începând din 5 aprilie, banca comercială Mobiasbancă – Groupe Societe Generale recepționează de la cetățeni cereri privind creditarea prin intermediul Programului de stat ”Prima Casă”, prin cele 53 de sucursale din toată țara. Este a...
După ce, la 21 martie, Ministerul Finanțelor a lansat oficial Programul „Prima Casă”, care prevede ca cetățenii, care au vârsta de până la 45 de ani, pot să-și cumpere o locuință cu credite imobiliare garantate...
La 21 martie 2016, Ministerul Finanțelor împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) au lansat Programul de stat ”Prima casă”. În cadrul evenimentului de lansare a fost anunțat că din 26...
Ministerul Finanțelor împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) au lansat Programul de stat ”Prima casă”. Scopul Programului constă în facilitarea accesului persoanelor fizice la cumpărarea unei locuințe prin contractarea de credite...
Programul de stat ”Prima Casă” devine funcțional începând cu 26 martie curent. Din această dată, cetățenii pot depune cereri de finanțare la băncile care au semnat contracte de colaborare cu Ministerul Finanțelor și Organizația pentru...
Consolidarea climatului de afaceri reprezintă o prioritate de dezvoltare pentru Republica Moldova. În Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2020”, adoptată în anul 2012 și actualizată în anul 2014, una dintre cele 4 probleme critice identificate...
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a aprobat un set de măsuri pentru înființarea Depozitarului central unic al valorilor mobiliare (DCU). Astfel, în perioada martie-aprilie 2018, urmează să aibă loc adunarea de constituire...
Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința din 22 februarie 2018, cadrul normativ secundar care asigură punerea în aplicare a Programului de stat ”Prima Casă”. Documentul definește noțiunile de bază și stabilește regulile de acordare...