Transparenta-bugetara.ro – un exemplu de urmat pentru Moldova

Ministerul Finanțelor Publice din României anunţă într-un comunicat pe pagina oficială că a publicat execuția bugetară detaliată, datele agregate la data de 31 mai 2016 şi informații legate de veniturile și cheltuielile realizate de peste 13.700 de instituții din România pe site-ul  www.transparenta-bugetara.gov.ro.

Totodată, Ministerul Finanțelor Publice anunță implementarea functionalităților privind utilizarea și raportarea bugetelor anuale aprobate, în format electronic, de către aproximativ 5.800 de instituții din România, care 4.400 de subordonare locală și 1.400 de subordonare centrală. Până la 15 iunie 2016, 61.500 de persoane au intrat pe platformă și au descărcat aproape 116.600 de documente în format deschis.

Transparenta-bugetara.ro este un Sistem naţional de verificare, monitorizare, raportare şi control al situaţiilor financiare, angajamentelor legale şi bugetele entităţilor publice din România, creat de Ministerul Finanţelor Publice din România. Platforma dată este considerată cel mai mare exercițiu de transparență bugetară din România, unde informațiile sunt prezentate într-un format deschis (xls, pdf, xml). Informațiile pot fi accesate de pe orice calculator sau dispozitiv mobil (tabletă, smartphone).

Sursa: mfinante.gov.ro



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.