Va fi creat un depozitar central temporar pentru piaţa de capital din Republica Moldova

În Moldova va fi creat „Depozitarul temporar” pentru şase luni, până când Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi Ministeru Justiţiei (MJ) vor înfiinţa propriile depozitare, necesare pentru funcţionarea normală a pieţei de capital. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, asemenea decizie a fost luată la şedinţa de miercuri a Guvernului.

Autorul proiectului de lege privind depozitarul temporar este Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), care a propus o măsură de ieşire din situaţie, pentru a oferi Burse de Valori a Moldovei posibilitate de a funcţiona.

Surse din cadrul CNPF au explicat corespondentului „INFOTAG” că în 2014 Guvernul şi-a asumat răspundere faţă de Parlament pentru un pachet de lege în care a fost inclusă legea privind crearea a două depozitare.

Conform legii, în Moldova trebuie să existe două depozitare, fondatorii căror trebuie să fie BNM şi MJ, dar care până în prezent nu au fost instituite. Conform legii, depozitarul BNM trebuie să se ocupe de valorile mobiliare ale băncilor, iar depozitarul MJ de restul valorilor mobiliare.

Din motiv că legea a intrat în vigoare, iar depozitarele nu, Bursa de Valori a Moldovei (BVM) a fost paralizată din cauza lipsei depozitarelor”, a relatat agenţiei „INFOTAG” reprezentantul CNPF.

Potrivit spuselor sale, comisia specială creată de Guvern are scopul de a rezolva problema depozitarelor.

Crearea depozitarului temporar poate fi comparată cu abaterea obligată de la cerinţele legii în vigoare, ce-i drept doar pentru şase luni, până nu vor fi instituite depozitarele”, a menţionat interlocutorul agenţiei.

Participanţii profersionişti pe piaţa de capital, opinia căror a fost solicitată de corespondentul „INFOTAG”, afirmă că ar fi fost mai bine dacă Moldova ar prelua experienţa statelor cu o piaţă de capital dezvoltată, unde depozitarul reprezintă o structură privată, fondată de participanţii pieţei.

Sursa: INFOTAG



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.