(video) Cum funcționează ghișeul unic de raportare electronică

Ghișeul unic de raportare electronică este platforma care oferă posibilitatea de raportare centralizată către mai multe instituții publice. Astfel, contribuabili pot accesa pagina web — www.raportare.gov.md, pentru a face cunoștință cu noul portal și a se familiariza cu toate funcționalitățile acestuia.

Persoanele care dețin deja conturi de utilizator în cadrul serviciului „Declarație electronică” pe portalul www.servicii.fisc.md, vor avea acces în mod automat și în cadrul Ghișeului unic de raportare electronică. Pentru utilizatorii noi, neînregistrați, este necesar să parcurgă pașii de înregistrare și conectare la serviciile fiscale electronice, în conformitate cu Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 232 din 27.07.2017.

Ghișeul include formulare de raportare electronică către Ministerul Finanțelor (1 raport), Serviciul Fiscal de Stat (94 — inclusiv Forma IPC18), Casa Națională de Asigurări Sociale (1 dare de seamă unificată și un formular), Casa Națională de Asigurări în Medicină (1 dare de seamă unificată și un formular), Biroul Național de Statistică (26 rapoarte).

Scopul implementării platformei unice de raportare este de a micșora numărul de rapoarte către autoritățile publice, de a eficientiza timpul și costurile pentru întocmirea și prezentarea rapoartelor către autoritățile publice, precum și sporirea securității și protecției datelor cu caracter personal.

În viitorul apropiat „Ghișeul Unic de Raportare Electronică” urmează a fi completat cu rapoarte noi, fiind totodată revizuite și cele existente, astfel făcând posibil schimbul de date și cu alte autorități publice din Republica Moldova.

In this article


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.