Situația pe piața valutară internațională este tensionată, după ce mai multe monede au suferit fluctuații șocante. Acum, traderii valutari se întreabă dacă nu cumva Janet Yellen, guvernatorul Federal Reserve (Fed), a intrat deja în războiaiele valutare internaționale.
Factorii de decizie au subliniat că aprecierea dolarului reprezintă „o sursă persistentă de restrângere” a exporturilor, conform proceselor-verbale de la ședința Fed de miercuri, transmite Bloomberg.
Bancherii din numeroase state începând cu Europa și până în Australia s-au implicat în ultimul an într-o cursă de scăderi repetate ale dobânzilor-cheie. Astfel, Statele Unite și, eventual, Marea Britanie rămân singurele țări dezvoltate care ar mai putea majora dobânzile în 2015.
Dolarul s-a apreciat până la cel mai înalt nivel înregistat în peste un deceniu. Acest lucru i-a determinat pe miliardarul Warren Buffett și pe președintele Goldman Sachs Gary Cohn să se întrebe dacă Fed ar putea începe să crească acum dobânzile fără a afecta economia americană.
Creșterea dolarului din acest an vine peste un avans de 13% în a doua jumătate a anului trecut, cel mai mare avans din 2008 încoace, chiar dacă redresarea economică a SUA a început să dezamăgaescă.
Responsabilii cu politica monetară din SUA sunt înclinați să mențină o rată a dobânzii apropiată de zero pentru o perioadă mai îndelungată, mulți dintre participanții la ședința Fed spunând că majorarea prematură a dobânzii-cheie ar putea frâna redresarea economică. De asemenea, participanții la ședință au subliniat efectul negativ al aprecierii dolarului asupra exporturilor nete.
„Un dolar puternic înseamnă de facto înăsprire”, a declarat Greg Peters, un ofițer senior de investiții la Prudential Financial din New Jersey, companie are gestionează un fond de obligațiuni în valoare de 534 miliarde dolari.
Băncile centrale din Australia, Canada și Suedia sunt printre cele care folosesc politicile monetare pentru a stimula creșterea economică. Astfel, prin slăbirea monedelor naționale, economiile lor devin mai competitive. Este un efect de domino pe care analiștii l-au numit un război valutar.
sursa: money.ro