La Bursa de Valori din New York (NYSE) pot opera numai membrii (membres). La sfârşitul anului 1993, NYSE avea 1.424 de membri de toate categoriile (persoane fizice, societăţi, asociaţii sau conducători de firme), din care 1.366 deţineau propriul lor sediu (seat). Sediile, al căror număr a rămas neschimbat din 1953, au fost, în general, cumpărate de cele 506 members firms şi se află în posesia unor persoane fizice.
Dobândirea calităţii de membru NYSE presupune promovarea unui examen menit să verifice competenţa profesională şi cunoştinţele deontologice, năşia altor membri şi cumpărarea sediului la un preţ care variază considerabil în funcţie de epocă. Femeile n-au fost admise la NYSE decât din 1967.
Membrii pot participa la tranzacţii în două feluri:
- fie mulţumindu-se să execute ordinele clienţilor lor: ei acţionează atunci ca şi curtieri (broker);
- fie intervenind pe piaţă pe cont propriu, devenind contra-parte: ei se comportă atunci cadealeri, ale căror beneficii sau pierderi rezultă din diferenţa dintre preţul de cumpărare şi de vânzare al titlurilor.
În practică, membrii NYSE sunt specializaţi în diferite tipuri de intermediere, ceea ce a generat profesiuni distincte:
- brokerii pe comision (commission brokers) sunt simpli intermediari folosiţi de una dintre cele 500 de societăţi de bursă (securities house) însărcinaţi să transmită şi să execute ordinele clienţilor mijlocind cheltuielile de curtaj. Ei reprezintă categoria cea mai numeroasă, cam jumătate dintre membri;
- specialistul (specialist) este profesiunea cea mai caracteristică pentru NYSE. Cei aproximativ 450 de specialişti nu intervin decât pentru anumite valori, asigurând dubla funcţie de dealer şi debroker. Făcând oficiul de curtier, ei pun în legătură două ordine de brokeri între ele, înscriindu-le într-un carnet special (book) pe care îl transmit operatorului NYSE care stabileşte cotaţiile. Specialiştii intervin, de asemenea, pe cont propriu efectuând operaţiuni de piaţă „market-making”. Ei au obligaţia de a asigura o piaţă sinceră şi regulată, fără să fie obligaţi să intervină sistematic. Contribuţia lor este importantă pentru lichiditatea pieţei;
- brokerul independent (independent broker), numit şi two-dollar broker, execută ordinele altor curtieri care nu pot sau nu doresc să fie prezenţi la locul de negociere al unei valori din raţiuni de mijloace slabe, supraîncărcare sau, pentru cele mai mari firme de curtaj, pentru discreţie. Aceştia sunt în număr de aproximativ 500 şi pot la fel de bine să opereze pe contul terţilor, ca şi pe cont propriu;
- dealerii înregistraţi (registered dealers), numiţi şi locals sau competitive traders, sunt persoane fizice care nu operează decât pe cont propriu. Intervenind în număr restrâns, funcţia lor de pur speculatori permite să sporească lichiditatea pieţei. Aceasta este, de asemenea, asigurată, de departe, de puternicele variaţii ale pieţei determinate de registered competitive market makers(RCMM). Ei nu au o existenţă ca atare, dar NYSE poate fi determinată să ceară unei mari firme să joace rolul de registered dealer pentru a asigura lichiditatea pieţei;
- brokerul pe discont (discount broker) este un broker a cărui caracteristică este să ofere, datorită serviciilor reduse la minimum (nu consiliere financiară, nu analiză financiară), taxe de comision atractive. Un astfel de avantaj se poate dovedi determinant de vreme ce se ştie că taxa de curtaj la NYSE este de ordinul a 5%, cu trei cincimi mai mare decât în Franţa.
Admiterea la Cota NYSE
NYSE are reguli de admitere foarte stricte:
- ca să poată fi cotate la bursă, societăţile trebuie să fi avut în cursul ultimilor trei ani beneficii de cel puţin 6,5 milioane USD;
- firmele trebuie să aibă un activ total de 18 milioane de USD;
- înainte de a fi admisă la NYSE, întreprinderea trebuie să fi plasat prin ofertă public 1,1 milioane de acţiuni, în valoare totală de 9 milioane USD;
- din acest plasament, cel puţin 2.000 de acţionari trebuie să posede fiecare câte un pachet de 100 de acţiuni.
Scopul acestor condiţii este de a permite intrarea pe această piaţă doar a întreprinderilor mari, care pun în circulaţie multe acţiuni, astfel ca piaţa să fie întotdeauna „lichidă”.
Sursa: V. Stoica, I. Corbu, I. Morariu – Sistemul bursier internaţional, Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006
