În primul rând am simţit nevoia să definesc ce este aceea o criză. Trebuie spus că în evoluţia noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, sunt deci însoţite de ovolatilitate şi de o incertitudine în creştere.
În situaţii de criză (orice formă ar îmbrăca ea) ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de conservare ne îndeamnă să ne comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm informaţia şi înţelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piaţă.
Problema cu definiţia acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea sau căderea pieţelor pentru a încadra o evoluţie de acest gen în categoria unei crize. Cât de mare să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o criză. Convenţional s-a stabilit că recesiune este atunci când după 2 trimestre succesive avem de a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni. National Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind „o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.
Există unii specialişti care clasifică aceste crize în:
- crize sociale – inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie;
- crize financiare – volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă;
- crize politice – care pot degenera în războaie;
- crize locale sau internaţionale;
- crize economice generalizate sau cauzate de dezastre naturale.
Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim intotdeauna de o criză economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale.
Criza financiară în opinia mea nu este decât o formă de manifestare a crizei economice şi reflectă o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă, o dereglare a mecanismelor de piaţă.
Bursa este barometrul economiei şi tranzacţionează afaceri de diferite dimensiuni şi din diferite sectoare. În momentul în care piaţa acestor afaceri (piaţa imobiliară, piaţa petrolului, piaţa muncii, piaţa valutară) suferă dereglări sau corecţii importante ele se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare (acţiuni sau obligaţiuni) care depind direct de aşteptările investitorilor.
Panica legată de economie nu face altceva decât să accentueze amplitudinea acestor corecţii şi să inducă noi incertitudini în economie.
De aici şi până la reducerea apetitului pentru economisiri şi investiţii şi apoi la creşterea dobânzilor pe piaţă nu este decât un pas.
Din păcate vorbim de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr foarte mare de oameni / companii. Crizele pot exista însă într-o stare latentă şi să nu fie atât de vizibile, deteriorând încetul cu încetul existenţa noastră. Probabil încălzirea globală nu va genera o criză decât atunci când nivelul apelor oceanelor vor creşte brusc cu 5 m şi vor genera dificultăţi în găsirea rapidă de soluţii eficiente. La fel, politica expansionistă a băncii centrale nu va genera o criză decât atunci când ne vom da seama cu toţii de acest lucru şi ne va fi dificil să ajungem (în panica noastră) la un consens sau un echilibru pe piaţă.
Autor: Cristian Paun / cristianpaun.finantare.ro
