Banca centrală a Elveţiei a raportat o pierdere record de 50,1 miliarde de franci elveţieni (51,8 miliarde de dolari) în primul semestru, ca urmare a deciziei de a renunţa în luna ianuarie la plafonul de 1,2 franci/euro.
Francul elveţian s-a apreciat semnificativ imediat după decizia din 15 ianuarie şi a determinat erodarea rezervelor păstrate în euro de către Banca Elveţiei, potrivit publicaţiei americane Wall Street Journal.
În primele şase luni ale anului trecut, Banca Elveţiei a obţinut un profit de 16 miliarde de franci.
Rezultatul negativ din trimestrul al doilea s-a situat la 20 de miliarde de franci eveţieni, după o pierdere de 30 de miliarde de franci în precedentele trei luni.
Pierderea din primele şase luni a fost determinată în cea mai mare parte de scăderea valorii rezervelor masive de valută ale băncii, denominate în euro. În plus, Banca Elveţiei a consemnat şi un impact negativ de 3,2 miliarde de franci de pe urma rezervelor de aur, denominate în dolari.
Banca Elveţiei, la fel ca cele mai multe dintre băncile centrale, are ca obiectiv stabilitatea preţurilor şi nu trebuie să obţină profit. În cazul în care banca obţine profit, acesta este distribuit guvernului federal şi celor 26 de cantoane. În plus, banca este listată şi are acţionari privaţi.