BERD: La trei cele mai mari bănci ar putea fi probleme

Julia Otto, șefa oficiului Băncii Europeane pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) la Chișinău susține că supravegherea specială instituită de către Banca Naţională a Moldovei (BNM) la Moldova-Agroindbank, Moldindconbank şi Victoribank trezește semne de întrebare.

„Concentrarea activelor în trei bănci nu implică risc major în condițiile în care economia Moldovei este foarte mică or, cele trei bănci sunt sub supraveghere specială trezește ceea ce trezește semne de întrebare după înrăutățirea calității acționarilor”, a explicat șefa BERD.

Potrivit ei, diagnosticul la cele trei bănci în urma auditului urmează să facă lumină dacă sunt probleme. ”În 2013 situația în sistemul bancar moldovenesc s-a deteriorat după ce o treime din bănci și-au schimbat proprietarii”, a spus Otto.

Urmare a înrăutățirii calității acționarilor din băncile moldovenești șefa BERD a afirmat că instituția financiară și-a redus finanțările în Republica Moldova.

„În anul 2011 colaborăm cu șapte bănci din Republica Moldova cu o finanțare anuală de 35-50 milioane de euro, iar în anul 2013 am observat o creștere a numărului acționarilor netransparenți în bănci și am redus finanțările și colaborăm doar cu Mobiasbancă și ProCreditBank. Noi trebuie să știm cu cine lucrăm și care sunt beneficiarii finali din bănci”, a explicat Otto.

BERD nu a renunțat la achiziția Victoriabank

Referindu-se la intenția BERD de a achiziționa o cotă substanțială de la Victoribank, Otto a declarat că intenția rămâne valabilă și că deocamdată se poartă negocieri privind achiziția cotei. ”Noi salutăm acțiunile Guvernului și Parlamentului privind amendarea legislației care au împiedicat BERD sa-și majoreze cota la Victorivabak. Nu putem spune unde va avea loc tranzacția, în Republica Moldova sau în străinătate”.

Povestea a început în aprilie anul trecut când ex-ministrul Economiei, Stephan Bride, prin asumarea Guvernului în fața Parlamentului pe mai multe proiecte de lege, a modificat articolul 15 al Legii instituțiilor financiare, care interzice deținătorilor în capitalul social al băncilor să-și aducă acțiunile ca aport într-o altă companie.

Modificarea propusă de Bride au venit la doar cinci zile după ce autoritățile de la Chișinău au fost anunțate de către BERD că aceasta vrea să cumpere o cotă substanțială la Victoriabank.

Tot atunci, Guvernul Republicii Moldova a ajuns în centrul unui scandal internațional. Phillip Bennett, vicepreședintele BERD a trimis o scrisoare premierului interimar, Natalia Gherman, în care spune că Guvernul de la Chișinău a „procedat într-un mod cinic”, modificând Legea cu privire la instituțiile financiare, prin care a blocat tranzacția de achiziție a acțiunilor Victoriabank de către BERD.

Scrisoarea a fost trimisă și BNM, Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internaţional (FMI) și se referea la intenția BERD de a achiziționa o cotă substanțială de la Victoriabank. Bennett reamintea autorităților de la Chișinău despre faptul că Consiliul Directorilor BERD a hotărât la Adunarea Acționarilor din ianuarie 2015 majorarea participației la Victoriabank mai mult de 50% și a filialei sale VB Investment Holding (creată în martie 2015) special pentru achiziția unei cote de 100% din Victoriabank.

Acționar al Victoriabank este Victor Țurcan – 10,45%, care împreună cu rudele și familia controlează circa 25% din capitalul băncii. Acționari ai instituției financiare mai sunt BERD – 15,06%, Alphabank România – 12,50% și Insidown LTD – 38,2% al cărei beneficiar final este milionarul rus Serghei Lobanov, directorul companie de asigurări Arsenal.

Autor: Victor Ursu / wall-street.md

In this article

Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.