Bursa de Valori București a avut parte în 2017 de unul dintre cei mai dinamici ani din istorie

Bursa de Valori București

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a avut parte în 2017 de unul dintre cei mai dinamici ani din istorie. Patru companii private și-au listat acțiunile la BVB și tot anul trecut s-a înregistrat cel mai mare IPO al unei companii private din istoria pieței de capital din România.

DIGI Communications a dat startul listărilor anul trecut, odată cu vânzarea unui pachet de 25,6% din acțiuni în valoare de 944 milioane de lei (207 milioane euro), ceea ce a reprezentat cea mai mare oferta publica inițială realizata de o companie privată pe BVB.

Listările au continuat și alte companii au ales să devină publice: AAGES (a vândut 15% din acțiuni pentru 5,5 milioane lei sau 1,2 milioane euro), Transilvania Broker de Asigurare (25% din acțiuni pentru 9 milioane lei sau 2 milioane euro), și Sphera Franchise Group (25% din acțiuni pentru 285 milioane lei sau 62 milioane euro).

Pe segmentul de obligațiuni corporative, au avut loc 9 listări anul trecut: Globalworth (550 mil. euro), NE Property Coöperatief (500 mil. euro), UniCredit Bank (610 mil. lei), International Investment Bank (300 milioane lei si 60 milioane euro), Impact Developer & Contractor (12,52 milioane euro), Vrancart (38,25 milioane lei), Superbet Betting & Gaming (9,7 milioane lei), Bittnet Systems (4,5 milioane lei) și Investia Finance (1 milion lei). În premieră pentru piața locală de capital, în 2017 a devenit posibilă decontarea direct în moneda unica europeană.

„Piața de capital locală a fost marcată în 2017 de numărul ridicat de IPO-uri, toate cele patru listări venind din sectorul privat, și de randamente ale dividendelor printre cele mai mari din lume conform analiștilor. Sperăm ca aceste tendințe să continue în acest an. Într-un context în care costul finanțării este așteptat să crească în 2018, tot mai multe companii pot lua în considerare listarea la bursa pentru dezvoltarea afacerilor lor,” a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.

Capitalizarea bursiera a companiilor românești listate la BVB a crescut anul trecut cu 20% fata de 2016 și a ajuns la aproape 20 de miliarde de euro. Un record istoric de peste 35 de miliarde de euro a fost consemnat și la nivelul capitalizării tuturor companiilor listate pe piața principala a BVB. Valoarea totala a tranzacțiilor realizate în 2017 la BVB a depășit 3 miliarde de euro, cu 24% peste nivelul din 2016 sau cu 28% peste media ultimilor 10 ani.

Media zilnica a valorilor tranzacționate pe toate tipurile de instrumente financiare a ajuns în 2017 la 12,1 milioane euro, în creștere cu 25% fata de 2016. Pe segmentul de acțiuni, valoarea medie zilnica de tranzacționare a crescut cu 32% fata de 2016 si a ajuns, astfel, la maximul ultimilor 3 ani.

Acțiunile pe care investitorii le-au cumpărat în companiile care fac parte din indicele BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din BET, au avut o creștere de peste 19% anul trecut. Creșteri de aproape 24% au avut loc și pentru BET-XT-TR, indicele care include cele mai tranzacționate 25 de companii listate la BVB și dividendele acordate de acestea.



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.