În definiția clasică, economiile reprezintă diferența între veniturile încasate și cheltuielile realizate. În viața obișnuită a unui consumator, economiile iau forma reducerilor de cheltuieli pe care le obținem. Orice produs pe care îl achiziționăm „la reducere” ne generează o economie pe hârtie.
Suntem obișnuiți să cheltuim banii pe care îi încasăm lunar pe diverse lucruri, promițându-ne că ceea ce ne rămâne vom pune deoparte, iar la sfârșitul lunii constatăm că nu am economisit mai nimic. Și aceasta din cauza epocii consumeriste în care trăim: suntem expuși la fiecare pas la numeroase oferte și promoții menite să ne determine să cumpărăm mai mult, și astfel, să cheltuim mai mult din veniturile noastre pe lucruri mai mult sau mai puțin necesare. Și astfel, economiile ajung să rămână doar dorințe, iar noi să spunem că nu ne ajung banii și pentru a pune ceva deoparte.
Totuși, economiile ar trebui să fie un punct de start, nu un rezultat al unor acțiuni anterioare. Cum ar fi dacă la fiecare încasare a salariului, am pune automat o sumă deoparte, iar restul banilor ar fi alocați pentru cheltuielile zilnice? Am avea siguranța că avem bani puși deoparte, iar pentru a ne asigura că sfârșitul lunii nu ne prinde fără niciun ban în buzunar, ne-am regândi nevoile de consum. Astfel, economiile nu ar mai fi doar dorințe, iar cheltuielile ar deveni cu adevărat relevante pentru nevoile noastre. Deci, definiția modernă a economiilor devine rezultatul procesului de a pune periodic și consecvent bani deoparte.
Ce facem cu acești bani puși deoparte? Cel mai mare obiectiv pentru banii puși deoparte ar trebui să fie conservarea capitalului acumulat, cu un obiectiv secundar