Clubul IDEA: Evoluția cursului monedei naționale. Cauze și efecte

Preambul: la 28 ianuarie 2015 și-a reluat activitatea, în format nou, Clubul IDEA, ce întrunește un grup de experți în domenii economice și sociale, ce reprezintă diverse instituții. Clubul se reunește în ședințe lunare și discută teme de importanță majoră pentru Republica Moldova, dar pentru regiune. Clubul oferă consultanță principalilor factori de decizie, prin analiza critică și profesionistă a problemelor.

Comunicat de presă

Subiect: Evoluția cursului monedei naționale. Cauze și efecte.

Context: În cadrul ședinței din 25.02.15 a Clubului IDEA, a fost pe larg discutat subiectul deprecierii monedei naționale Tema a fost abordată pornind de la cauzele obiective și mai puțin obiective a devalorizării leului moldovenesc, cât și a efectelor scontate.

Cauzele deprecierii: Începutul procesului de depreciere a monedei naționale poate fi asociat cu vara anului 2013, când sub pretextul menținerii unui nivel dorit al inflației, BNM a făcut procurări de valută, cu precădere în trimestrul III (247 mil. USD), inducând piața la un nou nivel de echilibru mai ridicat al cursului MDL/USD. Ulterior, pe parcursul primelor 3 trimestre ale anului 2014, factorul determinant al slăbirii leului a fost aprecierea dolarului american (valuta de referință în RM) pe piețele internaționale, fapt demonstrat și în graficul de mai jos. Totodată, în ultimul trimestru al anului deprecierea mult mai pronunțată a leului a avut alți factori predominanți. Dacă pe partea de ofertă de valută lucrurile stau mai clar: reducerea în trimestrul IV a afluxului de valută din remitențe și exporturi cu 20.2, respectiv 11.4 la sută, semnele mari de întrebare survin pe partea de cerere, întrucât importurile, în mod normal cel mai mare purtător de cerere de valută, a consemnat în ultimele 3 luni ale anului o scădere de 4.7 la sută față de perioada similară a anului trecut. În același timp, datele BNM arată o creștere enormă a cererii de valută, în special din partea persoanelor juridice.

idea

Membrii Clubului explică această evoluție în primul rând prin prisma tranzacțiilor suspecte din toamna anului 2014 între 3 bănci comerciale (Banca de Economii S.A., BC ”BANCA SOCIALĂ” S.A. și B.C. ”UNIBANK” S.A.), care a avut drept finalitate procurarea unor cantități masive de valută de pe piață și transferarea acestora în străinătate. În suportul acestor afirmații vin tranzacțiile dintre aceste bănci, care, în consecință, au ajuns sub Administrare Specială a BNM, cu grave probleme de lichidități (BNM doar la sfârșitul anului 2014 a acordat un credit de circa 4 miliarde de lei către BEM) și suficiență a capitalului ponderat la risc. Totodată, Banca de Economii S.A. a raportat în 2014 și prima lună a anului 2015 câștiguri fabuloase din diferențele de curs (450 de mil. MDL în ianuarie 2015), care sunt cel mai probabil un efect al tranzacțiilor din toamna anului trecut.

Devalorizarea și mai accentuată a leului de la începutul anului,  ”Marțea Neagră” și oscilațiile valutare spectaculoase se datorează apariției unui factor adițional: panica generalizată în rândul populației (migrarea economiilor din lei în valută, nedorința de a vinde valuta acumulată etc.), însoțit evident și de un imbold speculativ pronunțat.

Efectele așteptate: Populația și agenții economici din Republica Moldova au trăit în ultimele două luni una dintre cele mai simțite fluctuații ale cursului valutar,  deoarece trendul a fost unul de devalorizare și nu de consolidare a economiilor. Factori naturali, precum și cei induși, au stimulat atât de intens tendința respectivă, încât au generat elementele speculative de pe piață. Acest context a provocat și urmează să provoace mai multe efecte:

  1. Înăsprirea bruscă a politicii monetare prin majorarea ratei de bază cu 10 p.p. timp de 2 luni va duce la ajustarea ratelor la credite și depozite la noul nivel al dobânzii. Ca urmare a creșterii dobânzii la credite vor fi abandonate multe proiecte noi de afaceri, iar o parte din debitorii existenți vor întâmpina greutăți la rambursarea creditelor. Ca urmare va crește ponderea creditelor neperformante, reducerea eficienței bancare și restrângerea activității de creditare pe viitor.
  2. Restricționarea accesului la finanțări ieftine va duce la înmulțirea cazurilor de falimente și va influența decisiv intrarea în recesiune în anul 2015.
  3. Majorarea prețurilor la toate produsele și serviciile de import.
  4. Aprobarea majorării prețurilor la medicamente.
  5. Solicitarea din partea Gas Natural Fenosa a majorării cu 30 la sută a tarifului pentru energia electrică și eventuala aprobare a majorări tarifului pentru furnizarea energiei electrice pe întreg teritoriul țării.
  6. Majorarea prețurilor și tarifelor la produsele și serviciile autohtone în costul cărora serviciile energetice și alte produse/materii de import au o pondere semnificativă.
  7. Creșterea nejustificată a prețurilor mai multor produse sub imboldul psihologic al oscilațiilor valutare.

Clubul IDEA recomandă factorilor de decizie să considere următoarele recomandări:

  1. Reluarea ședințelor Comitetului de stabilitate financiară într-un format eficient și coordonat. Comunicarea frecventă și transparentă cu societatea.
  2. În situații de panică pe piața valutară și semnale speculative este nevoie de măsuri operative de a inhiba apetitul speculativ ce contravine legii. Eventual pe termen scurt s-ar putea purcede la reglementarea marjei dintre cumpărarea și vânzarea valutei la casele de schimb valutar și întreprinderea măsurilor operative anti-speculative pe piața valutară în numerar însoțite de verificări inopinate mai frecvente.
  3. Controlul formării prețurilor și tarifelor la produsele de primă necesitate și la produsele și serviciile cu preț reglementat, în scopul evitării majorării nejustificate a acestora. Sancționarea agenților economici care recurg la prețuri și acțiuni speculative. Abordarea profesionistă și integră a reglementării prețurilor de către organele statului abilitate în acest domeniu: ANRE, Agenția Medicamentului, Consiliul Concurenței etc.
  4. Adoptarea de urgență a politicii bugetar-fiscale și a bugetului pentru anul curent. Efectuarea plăților sociale la timp.
  5. Reluarea negocierilor cu organismele internaționale bancare pentru finanțarea proiectelor de interes național.
  6. Atragerea liniilor de credit internaționale pentru finanțarea afacerilor la condiții avantajoase în contextul în care au fost înăsprite criteriile de creditare și majorarea dobânzilor la bănci.
  7. Subvenționarea eficientă și transparentă a agricultorilor și susținerea ramurilor strategice.

Pentru populație, Clubul IDEA recomandă să considere următoarele aspecte:

Deși nu există proceduri concrete de comportament recomandate în condiții de risc valutar, anumite considerații ar putea ajuta cetățenii și agenții economici cel puțin să nu piardă din valoarea fondurilor pe care le dețin.

  1. Diversificarea monedelor în care se păstrează economiile sau în care se vor încasa creanțele și efectua plăți în viitor. Crearea unui coș limitează din eventuale câștiguri speculative, dar, totodată, asigură că valoarea finală a acestuia va fi semnificativ mai mare în cazul unui exercițiu de devalorizare a unei monede;
  2. Optimizarea consumurilor – procurarea rațională a produselor, fără a încerca procurări masive și oportuniste sau speculative. Orice flux este urmat de un aflux. Eventual, am putea recomanda procurarea produselor autohtone, deși, pe termen lung, aceasta nu este o soluție benefică, deoarece producătorii autohtoni trebuie să devină competitivi pentru a păstra piața locală.
  3. Acțiuni post factum & presiunea publică – solicitarea imperativă de la actorii care investighează cauzele apariției situației curente – pentru a asigura că rapoartele de audit și investigații nu vor umple pur si simplu rafturile vreunei biblioteci, ci vor duce la tragerea la răspundere a celor vinovați și va reprezenta o lecție de învățat pe viitor.

Secretariatul Clubului IDEA

03 martie 2015

Clubul IDEA reprezintă un grup de 20 de consultanți în domenii socio-economice. www.facebook.com/clubulidea. Clubul reprezintă interesele membrilor săi, este apolitică și nu are un statut juridic. Logistica activităților este asigurată de AO Institutul IDEA – think tank (www.institutulidea.org).



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.