Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) a fost extins pentru anul 2017

Tinerii antreprenori vor putea beneficia şi în 2017 de instruire și finanțare din partea statului pentru implementarea ideilor de afaceri. Cabinetul de miniștri a aprobat extinderea Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) pentru încă un an.

Pentru anul 2017 este prevăzută alocarea a peste 20 milioane de lei, resurse care vor permite cofinanțarea a aproximativ 170 de afaceri dezvoltate de tineri. Totodată, a fost modificată şi limita de vârstă pentru potențialii beneficiari ai programului, de la 30 la 35 de ani.

PNAET a reușit să se afirme ca un model eficient de susținere a implicării tinerilor în dezvoltarea noilor afaceri în Republica Moldova. Au fost organizate cursuri de instruire antreprenorială pentru 4103 persoane şi finanţate 1663 de idei de afaceri, în sumă totală de peste 477 milioane de lei, dintre care 189 milioane de lei au fost oferite sub formă de grant. Datorită investițiilor făcute, au fost create peste 2413 de noi locuri de muncă.

Programul este implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) și este destinat persoanelor tinere care doresc să lanseze sau să extindă o afacere proprie în zonele rurale şi/sau să dezvolte o afacere în domeniul agriculturii, producerii sau prestări de servicii.

Mai multă informație despre program, puteți găsi la următorul link: odimm.md



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.