Vision Fund, departamentul de investiții al companiei japoneze SoftBank, a vândut în luna ianuarie 2019 acțiunile companiei Nvidia pentru suma de 3,6 miliarde de dolari, raportează CNBC.
Nvidia este un producător de plăci video populare printre minerii de criptomonede.
Decizia de a vinde acțiunile Nvidia a fost luată după o reducere semnificativă a prețului pe piața bursieră. Prețul a căzut aproximativ în jumătate în ultimul trimestru al anului 2018.
Potrivit experților, căderea capitalizării companiei Nvidia se datorează, în mare măsură, căderii accentuate a popularității procesului de minerit a criptomonedelor.