Victoriabank, jucător de top pe piața bancară din Republica Moldova, oferă angajatorilor carduri pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic, VB Lunch. Acest card de plată va permite achitarea produselor alimentare în unitățile comerciale sau de alimentație publică, care au parteneriat cu Victoriabank. Licența eliberată de către Camera de licențiere atestă faptul că Victoriabank dispune de un ansamblu de echipament, soft și măsuri de securitate privind emiterea și deservirea tichetelor de masă.
Acesta este încă un pas în ceea ce priveşte digitalizarea serviciilor Victoriabank, precum şi pentru diversificarea produselor de card oferite de Bancă, reprezentând o facilitate atât pentru angajator, cât și pentru angajații companiilor. Astfel, salariații se pot baza pe un venit constant pentru cumpărăturile alimentare, iar companiile beneficiază de avantaje fiscale semnificative cu un sistem ușor de implementat și de folosit.
Tichetul de masă electronic, cardul VB Lunch, are caracteristicile unui card bancar contactless, este valabil 4 ani şi ușor de alimentat lunar de către angajator. Banii de pe card nu pot fi schimbați pe numerar și pot fi utilizați exclusiv pentru cumpărarea de produse alimentare sau achitarea serviciilor de alimentație publică.
Banca va pune la dispoziția celor care vor avea card VB Lunch posibilitatea de monitorizare a resurselor financiare disponibile prin intermediul serviciilor de deservire la distanță, precum și o rețea largă de comercianţi parteneri din ţară.
Victoriabank este un jucător important pe piața cardurilor din Moldova, cu un portofoliu de peste 309.000 de carduri bancare în circulație, deținând în prezent o cotă de piață de circa 17% în ceea ce privește volumul de carduri active și de 32,89% privind rulajul în punctele comerciale. Aceste performanțe se datorează proiectelor băncii ce vin cu alternative de plată care aduc clienților experiențe noi, mai multă mobilitate şi confort.
Sursa: victoriabank.md