Sancţiunile impuse Federaţiei Ruse au creat un deficit de valută, în mod special Euro şi Dolari SUA. O parte din băncile europene pur şi simplu au îngheţat precesul de creditare interbancară pentru sistemul rusesc, iar celelalte au micşorat limitele de creditare.
Concomitent cu aceasta, a scăzut volumul operaţiunilor valutare de către companiile ruseşti mari, care au stopat plasarea obligaţiunilor pe piaţa externă. Profiturile obţinute din vânzarea euro obligaţiunilor erau plasate în bănci, iar la moment această sursă de euro şi dolari s-a epuizat.
Printre altele, companiile din west, din frica eventualelor probleme, cer companiilor ruseşti achitarea în avans şi garantarea pentru acreditive, iar băncile din Rusia, ca urmare a majorării termenilor de plată în dolari şi euro, sunt forţate să crească rezervele valutare. De asemenea, a fost instituit un procesul mai riguros de examinare a tranzacţiilor, fapt care generează întârzierea plăţilor valutare.
Unii specialişti din sectorul bancar rusesc menţioneză, că situaţia dată stimulează speculaţiile pe piaţa valutară. Rata la SWAP-urile valutare a scăzut chiar sub rata de bază a Băncii Centrale. Cu asemenea situaţie sistemul bancar rusesc s-a confruntat în perioada crizei din 2009.